Legea privind Protecția Copilului (Legea nr. 2722004)

(1)Prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor
copilului.
(2)Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele
juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze
drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990,
republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România
este parte.

(1)Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor
copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu
prioritate principiului interesului superior al copilului.
(2)Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală
normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.
(3)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile
ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta
le-a fost plasat în mod legal.
(4)Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc
copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecătoreşti.
(5)Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acţiunile şi
măsurile privitoare la copil şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea
acestuia în cadrul familiei.
(6)În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:
a)nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi
apartenenţă la o familie;
b)opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c)istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare,
înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii
de risc care pot interveni în viitor;
d)capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului
de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e)menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

De dispoziţiile prezentei legi beneficiază:
a)copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
b)copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
c)copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
d)copiii solicitanţi de azil sau beneficiari ai unei forme de protecţie în România, acordată în condiţiile
Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare;
e)copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile
prezentei legi, de către autorităţile publice române competente.

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de
exerciţiu, potrivit legii;
b)familie - părinţii şi copiii acestora;
c)familie extinsă - rudele copilului, până la gradul III inclusiv, cu care copilul sau familia acestuia a
menţinut relaţii personale şi contacte directe;
d)familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la
gradul III, cu care copilul sau familia acestuia a menţinut relaţii personale şi contacte directe, precum şi
persoana, familia sau asistentul maternal care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;
e)plan individualizat de protecţie - documentul prin care se realizează planificarea serviciilor,
prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a
familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial
stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;
f)plan de servicii - documentul prin care se realizează planificarea acordării serviciilor şi a prestaţiilor,
pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii abuzului, neglijării,
exploatării, a oricăror forme de violenţă asupra copilului, precum şi a separării copilului de familia sa;
g)reprezentant legal al copilului - părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile
şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.
h)înstrăinare părintească - formă a violenţei psihologice prin care unul dintre părinţi sau persoanele
prevăzute la lit. c) şi d), în mod intenţionat, urmărit sau asumat şi apropriat, generează, acceptă sau
foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate, nejustificată sau
disproporţionată faţă de oricare dintre părinţi;
i)părinte/persoană care înstrăinează - părintele/persoana care se face responsabil/responsabilă de
existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească;
j)părinte înstrăinat - părintele faţă de care copilul manifestă reţinere sau ostilitate, nejustificată sau
disproporţionată.
k)proces decizional - procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice centrale şi locale;
l)consultare - colaborarea şi comunicarea transparentă în procesul de luare a deciziilor între
reprezentanţii copiilor şi reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, în ceea ce priveşte
politicile publice cu efect direct asupra lor.

(1)Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în
condiţiile prezentei legi. Sesizarea sau constatarea că minorului nu îi este respectat unul sau mai multe
drepturi obligă persoanele responsabile potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) să acţioneze conform
competenţelor prevăzute de lege.
(2)Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor,
aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând
seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
(3)În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac parte copilul şi familia sa.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt
reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi
asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor
copilului.
(4)Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea
tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice
cu atribuţii în acest domeniu.

Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:
a)respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b)egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c)responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
d)primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor
copilului;
e)descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre
instituţiile publice şi organismele private autorizate;
f)asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
g)respectarea demnităţii copilului;
h)ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său
de maturitate;
i)asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de
originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j)celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k)asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării, înstrăinării părinteşti sau a oricărei
forme de violenţă asupra copilului;
l)interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul
reglementărilor din această materie.
m)menţinerea fraţilor împreună.

Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără nicio discriminare, indiferent
de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică
sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de
statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori
ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie.

În orice cauză care priveşte drepturi ale copilului, instanţa verifică dacă înţelegerile dintre părinţi sau
ale acestora cu alte persoane respectă interesul superior al copilului.

(1)Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.
(2)Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată dreptul la un nume, dreptul
de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi
educat de aceştia.
(2¹)Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor,
putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea,
creşterea şi dezvoltarea copilului.
(3)Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.
(4)Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, în condiţiile prevăzute de
lege, fără nicio ingerinţă.
(5)Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale
sau de unele dintre acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate
măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii copilului.

(1)În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 9 alin. (1), unităţile sanitare care au în structură secţii
de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a
desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.
(2)În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit în unităţi sanitare sau găsit ori a părinţilor acestuia,
organele de poliţie şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, competente, au
obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile, care să realizeze, cu celeritate,
demersurile ce le revin, potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului şi să transmită datele de
identificare direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, serviciului
public de asistenţă socială.
(3)Persoanele desemnate la alin. (2) au obligaţia efectuării demersurilor de stabilire a identităţii
părinţilor copiilor părăsiţi în unităţile sanitare, în situaţia în care aceştia au fost identificaţi şi nu au
întocmit certificatul de naştere.

(1)Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul
născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere.
(2)Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau
a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.
(3)Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat
în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de
24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical
constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.

(1)În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea medicală are obligaţia să
sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de
poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.
(2)În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal de
constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului
permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.
(3)În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este obligată să întreprindă
verificările specifice privind identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4)În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului va asigura consilierea şi sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de
întocmirea actului de naştere.
(5)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă identificarea mamei,
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului transmite serviciului public de asistenţă
socială în a cărui rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul
medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2), dispoziţia de plasament în regim
de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul verificărilor.
(6)În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5), serviciul public de asistenţă
socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de
stare civilă competent.
(7)În termen de 24 de ore de la înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă socială
are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului actul de
înregistrare a naşterii copilului.

În situaţia copilului părăsit de părinţi în alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată,
obligaţia de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine
serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost părăsit acesta, cu
respectarea procedurii prevăzute la art. 12.

(1)În situaţia copilului găsit în familie sau într-un loc public, precum şi a celui părăsit de părinţi în
alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza demersurile prevăzute
de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui
rază administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.
(2)Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului este gratuită.

Metodologia privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale,
instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în
situaţie de risc sau părăsiţi în unităţi sanitare/secţii/compartimente de specialitate obstetricăginecologie
şi neonatologie/alte unităţi sanitare care oferă servicii medicale pentru copii se aprobă
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi
cu Ministerul Sănătăţii.

(1)Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de îngrijire de tip rezidenţial, entităţile
fără personalitate juridică, alte persoane juridice, precum şi persoane fizice care internează sau
primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se poată stabili
identitatea sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice
locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor, precum
şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de care aparţin, în vederea luării în
evidenţă.
(2)Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de
protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa
autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.

(1)Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi
cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
(2)Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi
cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru
nu contravine interesului său superior.
(3)Nicio persoană nu poate împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori
cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care
instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea
fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
(4)În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea
legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile
de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu
locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, de existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească,
precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
(5)Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere şi la stabilirea programului de relaţii
personale şi cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.
(6)Programul de relaţii personale, prevăzut la alin. (5), pentru copilul care a împlinit vârsta de 14 ani
se stabileşte numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea
consimţământul, programul de relaţii personale se stabileşte de către instanţa judecătorească.

(1)În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
a)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la
relaţii personale cu copilul;
b)vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c)găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care
copilul nu locuieşte în mod obişnuit, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile personale
sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului;
d)corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e)transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit
prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f)transmiterea de către persoana la care locuieşte copilul a unor informaţii referitoare la copil,
inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care
au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
g)întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care copilul a dezvoltat legături de
ataşament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relaţiile
personale sunt întreţinute, în funcţie de interesul superior al copilului.
(2)Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului
superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea
informaţiilor cu caracter personal.
(3)Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale
copilului cu celălalt părinte, prevăzute la alin. (1).
(3¹)Atunci când stabileşte că relaţiile personale se vor realiza prin metodele prevăzute la alin.
(1) lit. a)-c), instanţa de judecată:
a)stabileşte dacă sarcina de a duce şi a aduce copilul la începutul şi, respectiv, la sfârşitul perioadelor
programului de relaţii personale îi revine părintelui sau persoanei în favoarea căreia se stabileşte
programul de relaţii personale ori părintelui sau persoanei cu care copilul locuieşte; atunci când
instanţa de judecată constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, sarcina revine
întotdeauna părintelui care înstrăinează;
b)dispune ca programul de relaţii personale cu privire la un copil înscris la o unitate de învăţământ să
se desfăşoare pentru o perioadă de până la 7 zile consecutive într-un interval de 14 zile, în toate
perioadele de peste an în care copilul nu se află în vacanţele prevăzute de programa şcolară.
(4)Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă
socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui
sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune consiliere, acordată de specialişti din
cadrul serviciilor publice de asistenţă socială sau al organismelor abilitate, atât copilului, cât şi
părinţilor săi, la solicitarea acestora sau din oficiu, iar când există suspiciune de înstrăinare
părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului şi instanţa de judecată a fost sesizată, au
obligaţia să solicite acesteia efectuarea unei expertize.
(5)În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale
copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu
celălalt părinte, ori refuză sau se opune respectării măsurilor dispuse la alin. (4), serviciul public de
asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la
nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti, la solicitarea oricăruia dintre părinţi, vor dispune
monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pentru o durată de până la 6 luni, concomitent cu
solicitarea adresată instanţei de tutelă în vederea suplinirii acordului părintelui care se opune sau,
după caz, modificarea măsurilor privitoare la copil.
(6)Monitorizarea obligă reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz,
persoanele cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu
locuieşte în mod statornic, la vizitele efectuate la domiciliul copilului de către părintele care nu
locuieşte cu acesta, precum şi la înapoierea copilului de către părintele care nu locuieşte cu acesta.
Totodată, monitorizarea obligă reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz,
persoanele cu atribuţii de asistenţă socială să asiste şi în timpul găzduirii copilului de către părintele
la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit, dacă instanţa judecătorească a dispus monitorizarea
printr-o sentinţă executorie. Dispoziţiile tezei a II-a se aplică în mod corespunzător şi în situaţia
prevăzută la alin. (1) lit. g). La finalul perioadei de monitorizare, reprezentanţii serviciului public de
asistenţă socială sau, după caz, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială au obligaţia de a întocmi
un raport în acest sens.
(6¹)Cu ocazia monitorizării, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială sau, după caz,
persoanele cu atribuţii de asistenţă socială realizează intervievarea părinţilor, a copilului, a
persoanelor cu care copilul relaţionează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi g), precum şi a
altor persoane a căror intervievare se apreciază a fi utilă în vederea întocmirii raportului de
monitorizare.
(7)La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau,
după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate
propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, recomandă consilierea psihologică
sau expertizarea, inclusiv expertiza medico-legală psihiatrică a părinţilor şi/sau a copilului, precum şi
o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte
sau, după caz, instituirea unor masuri de protecţie a copilului.
(8)Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi
folosit ca probă în instanţă.

(1)Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în
condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu
excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2)Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate
limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

(1)În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte
persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, pentru asigurarea înapoierii copilului la
locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la
finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, precum şi pentru respectarea
dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului, instanţa poate dispune, la cererea părintelui
interesat sau a altei persoane îndreptăţite, instituirea uneia sau mai multor măsuri cu caracter
asigurătoriu, a unor garanţii sau aplicarea de penalităţi. Dispoziţiile tezei I se aplică în mod
corespunzător şi în situaţia prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. g).
(2)Măsurile prevăzute la alin. (1) pot include:
a)penalităţi pe ziua de întârziere impuse persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea
dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului sau a programului de menţinere a relaţiilor
personale ale copilului; penalitatea se poate stabili între 10% şi 15% din venitul net lunar al celui
obligat la plata acesteia, dar nu mai puţin de 300 lei; în cazul în care instanţa constată existenţa unei
situaţii de înstrăinare părintească, stabilirea penalităţii este obligatorie, iar limitele minime şi maxime
ale penalităţii se dublează;
b)depunerea unei garanţii reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să
fie preluat copilul, în vederea menţinerii relaţiilor personale sau, după caz, la încetarea programului
de vizitare;
c)depunerea paşaportului sau a unui alt act de identitate la o instituţie desemnată de instanţă şi, atunci
când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relaţii personale a
notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorităţii consulare competente.

(1)În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va
stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea
interesului copilului instanţa poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin.
(6), şi aspecte precum:
a)disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a
respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă;
b)disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale;
c)situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d)istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane. Acest istoric
poate fi probat prin certificate medico-legale, rapoarte de evaluare realizate de către asistentul social
sau rapoarte de expertiză psihologică a minorului, ascultarea minorului în camera de consiliu,
coroborate cu orice alte mijloace de probă prevăzute de lege;
e)distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile în care locuinţa minorului se
stabileşte la terţe persoane sau la un serviciu de protecţie specială.

Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale şi contacte
directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(1)Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea
legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături
de reprezentanţii lor legali.
(2)Deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005
privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările
ulterioare.
(3)Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creşterea şi îngrijirea copilului
sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la
constatarea dispariţiei.

(1)Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza autoritatea administraţiei
publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului cu privire la copiii cetăţeni
români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant
legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din străinătate.
(2)Autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului
ia măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt reprezentant legal, imediat
după identificarea acestora. În cazul în care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul,
la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, instanţa judecătorească de la
domiciliul copilului dispune plasamentul copilului, în condiţiile prezentei legi.
(3)Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor reprezentanţi
legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora,
precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în
regim de urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.

(1)Misiunile diplomatice şi consulare străine pot sesiza autoritatea administraţiei publice centrale cu
atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi Inspectoratul General pentru Imigrări despre
situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice
motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea
legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează, acestea solicită
Inspectoratului General pentru Imigrări informaţii cu privire la statutul copiilor şi, dacă nu sunt
solicitanţi de azil sau beneficiari ai protecţiei internaţionale în România, înştiinţează de urgenţă
misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.
(2)În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
din unitatea administrativ-teritorială în care a fost identificat copilul, până la definitivarea
demersurilor legale ce cad în competenţa Inspectoratului General pentru Imigrări, va solicita instanţei
judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului în condiţiile prezentei legi.
(3)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în
ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.
(4)În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială prevăzută în prezenta lege.

În vederea aplicării prevederilor art. 24 şi 25 se încheie tratatele necesare cu statele sau cu autorităţile
statelor vizate, pe baza propunerilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii interesate.

(1)Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
(2)Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia
la viaţă intimă, privată şi familială.
(3)Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe
audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al
altui reprezentant legal.
(4)Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile
de creşterea şi îngrijirea lor, furnizori de servicii sociale, alte instituţii publice sau organizaţii, în
scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.
(5)Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor
audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

(1)Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2)Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, inclusiv în
mediul online, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa
fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.
(3)Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii,
precum şi persoanele care, prin natura funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor
au obligaţia de a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul de
înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.
(4)Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decât în cazurile prevăzute
expres de lege.

(1)Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme
care îl priveşte.
(2)În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat.
Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi
ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că
audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3)Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie
pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le
poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl
priveşte.
(4)În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se
va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.
(5)Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3). În caz de refuz,
autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie motivată.
(6)Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului în procedurile care îl
privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese,
sunt şi rămân aplicabile.

(1)Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.
(2)Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii,
ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o
anumită religie sau la un anumit cult religios.
(3)Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul
care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.
(4)Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le
sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.

(1)Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de
întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice sau
private competente iau măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor
prevăzute la alin. (1).

(1)Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă
culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii,
precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face
parte.
(2)Copilul aparţinând minorităţilor naţionale are dreptul să se exprime în limba maternă în
procedurile care îl privesc.
(3)Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alin. (1), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau
traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna realizare şi exercitare a drepturilor tuturor
copiilor.
(4)Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte exercitarea drepturilor
prevăzute la alin. (1).

(1)Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
(2)Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului,
nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea
fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.

(1)Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale
fundamentale.
(2)Copilul este informat de către părinte/reprezentant legal asupra drepturilor şi îndatoririlor ce îi
revin, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi îndeplinire a acestora.
(3)Îndatoririle copilului se stabilesc în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, fără ca acestea să
conducă la încălcări ale drepturilor sale.
SECŢIUNEA 2:Mediul familial şi îngrijirea alternativă

(1)Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.
(2)Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă
dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor
prevăzute în prezenta lege.
(3)Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în
vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.

(1)Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
(2)Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul
superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin
îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi
întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.
(3)În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile
importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale,
tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea
bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.
(4)În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu îşi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor
prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei
în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(5)Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de
a primi informaţii despre copil din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor
instituţii ce intră în contact cu copilul.
(6)Un părinte nu poate renunţa la autoritatea părintească, dar se poate înţelege cu celălalt părinte cu
privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti, în condiţiile art. 506 din Codul civil.
(7)Se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se
exercite de către un singur părinte încălcarea gravă sau repetată a autorităţii părinteşti a celuilalt
părinte, alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil
sau faţă de celălalt părinte, înstrăinarea părintească, condamnările pentru infracţiuni de trafic de
persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, oricare altă
imposibilitate obiectivă a părinţilor de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la
copil, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către
acel părinte a autorităţii părinteşti.
(8)În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului.

Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,
morală şi socială. În acest scop părinţii sunt obligaţi:
a)să supravegheze copilul;
b)să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
c)să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare
opinia acestuia;
d)să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e)să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii,
educării şi formării profesionale a copilului.

Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia
cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest
lucru este impus de interesul superior al copilului.

(1)Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a
situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea
comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.
(2)Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor
părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de
lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau
mediere, acordate în baza unui plan de servicii.
(3)Serviciile şi prestaţiile de orice tip realizate de către serviciul public de asistenţă socială se pot
desfăşura personal de către reprezentanţii acestuia sau, la cererea părţii interesate şi pentru motive
temeinice, prin utilizarea oricăror mijloace de comunicare la distanţă.

(1)Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către serviciul public de asistenţă socială,
organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială
din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află
copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei acestuia.
(2)La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a planului prevăzut la alin. (1)
se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui
sector.
(3)Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului.
(4)Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, înstrăinării părinteşti, exploatării
şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau a separării copilului de familia sa. În acest scop,
serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi
prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la
alte servicii.
(5)Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, dacă, după
acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de oricare
dintre părinţii săi nu este posibilă sau contravine interesului superior al copilului.

(1)Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în
familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să
viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre
sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la
nevoie, îndrumările necesare.
(2)Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, legăturile personale ale copilului stabilite
de instanţă sau convenite de părinţi sunt afectate în mod negativ, există indicii temeinice de
înstrăinare părintească, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze în termen de 24
de ore direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor
prevăzute de lege.
(3)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze instanţa
judecătorească în situaţia în care consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru
decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor părinteşti.

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca
părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor
drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de
copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.
(2)Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti beneficiază de asistenţă juridică
gratuită, în condiţiile legii.

Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu
prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:
a)persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este
lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi;
b)modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti;
c)decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;
d)redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.
e)constatarea existenţei înstrăinării părinteşti.

(1)Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea
protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.
(2)Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute
de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama
în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului,
precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

Tutela se instituie conform legii de către instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie teritorială
domiciliază sau a fost găsit copilul.
SECŢIUNEA 3:Sănătatea şi bunăstarea copilului

(1)Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a
beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a
acestui drept.
(2)Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la medicaţia adecvată stării sale
în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.
(3)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei
publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul
sănătăţii şi în domeniul educaţiei sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile
necesare pentru:
a)reducerea mortalităţii infantile;
b)asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;
c)prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
d)asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea
au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
e)informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire
la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;
f)dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a
părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;
g)verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie
sau tratament;
h)asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;
i)derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor
sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea
prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor;
j)derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie
pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psihoemoţionale, a competenţelor sociale şi
interpersonale.
(4)Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de
sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi
dezvoltarea copilului.
(5)În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii
unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a
efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea
acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
(6)Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor
până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului,
educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de
violenţă asupra copilului.

(1)Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală,
spirituală, morală şi socială.
(2)Părinţilor sau, după caz, reprezentanţilor legali, le revine responsabilitatea de a asigura cele mai
bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt obligaţi să le asigure
copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire
profesională, precum şi un mediu de viaţă sănătos.

(1)Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele
şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.
(2)În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul nu pot
asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană,
îmbrăcăminte şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să
asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi
sub formă de servicii, în condiţiile legii.
(3)Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor,
prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile
cu copii.
(3¹)În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi
îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor,
precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora se acordă
mamelor, la solicitarea acestora.
(4)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu
drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi
de asigurări sociale.

(1)Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.
(2)Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare,
adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.
(3)În vederea asigurării accesului la educaţie, recuperare şi reabilitare, copilul cu handicap poate fi
şcolarizat în alt judeţ/sector al municipiului Bucureşti decât cel de domiciliu, cu suportarea
cheltuielilor din bugetul judeţului/sectorului în care se află unitatea de învăţământ.
(4)Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a
copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori,
după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest
lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la
educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc
de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare
socială şi dezvoltare a personalităţii lor.
(5)Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice
locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor
destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le
garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa
comunităţii.

(1)Copilul cu dizabilităţi beneficiază de asistenţă medicală gratuită, inclusiv de medicamente
gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de
asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.
(2)Părintele sau reprezentantul legal are obligaţia de a respecta şi/sau urma serviciile prevăzute în
planul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi încadrat în grad de handicap.
SECŢIUNEA 4:Educaţie, activităţi recreative şi culturale

(1)Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii
nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.
(2)Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată
copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de
către acesta a cursurilor şcolare.
(3)Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de a-şi
schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.

(1)Ministerul Educaţiei Naţionale, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale administraţiei
publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare
pentru:
a)facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului general obligatoriu şi
gratuit pentru toţi copiii;
b)dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în vederea prevenirii violenţei
în familie;
c)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot răspunde la cerinţele
programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe piaţa muncii;
d)organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au abandonat şcoala, în vederea
reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;
e)respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi a dreptului acestuia de a
participa liber la viaţa culturală şi artistică;
f)prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de acordare a unor
servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea.
g)facilitarea accesului la programe de educaţie pentru sănătate al tuturor elevilor înscrişi în
învăţământul preuniversitar.
h)prevenirea şi combaterea comportamentelor agresive, de excludere, de luare în derâdere,
umilitoare, şi a oricărei alte forme de violenţă psihologică - bullying, astfel cum este definită în
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, îndreptate împotriva
copiilor, în unităţile de învăţământ;
i)prevenirea abandonului şcolar la nivelul comunităţii, din motive precum mariajul timpuriu,
respectiv sarcina la minore.
(2)În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele
didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi sprijinit şi informat asupra
drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare şi realizare a acestora. Pedepsele
corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.
(2¹)Copiii, părinţii, cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ au obligaţia de
a menţine un climat pozitiv şi incluziv în orice unitate de învăţământ, care să permită tuturor copiilor
să fie respectaţi şi acceptaţi.
(2²)Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ are obligaţia de a include în regulamentul de ordine
interioară mecanisme de prevenire a comportamentelor prevăzute la alin. (1) lit. h).
(2³)Prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă psihologică - bullying în şcoli se realizează
cu respectarea principiului primordialităţii măsurilor nepunitive bazate pe mediere şi dialog şi al
participării copiilor şi părinţilor în acţiunile şi campaniile derulate în acest sens.
(3)Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a
contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de
învăţământ, în condiţiile legii.
(4)Cadrele didactice au obligaţia de a referi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/
Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională cazurile de abuz, neglijare,
exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului şi de a semnala serviciului public de
asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceste
cazuri.

(1)Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.
(2)Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber
la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale
comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la
asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.
(3)Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de joacă
suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate
îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui
care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

(1)Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu.
(2)La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă
studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ prevăzută de lege, protecţia specială se acordă,
în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
(3)Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie
specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind
confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de
protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se
face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta
le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.
(4)La încetarea măsurii de protecţie specială, tinerii aflaţi în situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) îşi
pot da acordul cu privire la monitorizarea situaţiei lor după încetarea măsurii de protecţie specială şi
după informarea lor obligatorie de către managerul de caz cu privire la acest drept. Acordul este
exprimat în scris în faţa comisiei pentru protecţia copilului, cu declararea adresei sau a localităţii la/în
care va locui.

Serviciile de protecţie specială sunt cele prevăzute la art. 120-123.

(1)Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de
protecţie.
(2)Planul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în conformitate cu normele
metodologice elaborate şi aprobate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice.
(3)Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu
consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de
protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate
trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul
individualizat de protecţie, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de
protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă.
(2)În situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile.
(3)La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie, managerul de caz are obligaţia de a
acorda prioritate reintegrării copilului în familie în termenele şi condiţiile prevăzute la art. 28 alin.
(1) şi art. 29 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi integrării socio-profesionale pentru copiii cu vârsta mai mare de 16
ani, iar dacă acestea nu sunt posibile, managerul de caz are obligaţia de a stabili adopţia, ca finalitate
a planului individualizat de protecţie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4)Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecţie se stabileşte cu
consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei extinse.
(5)Deschiderea procedurii adopţiei interne se realizează în condiţiile legii speciale, adopţia ca
obiectiv al planului individualizat de protecţie stabilindu-se fără consultarea părinţilor şi a membrilor
familiei extinse.
(6)Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip
rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la
familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi.

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
a)plasamentul;
b)plasamentul în regim de urgenţă;
c)supravegherea specializată.

De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a)copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau
cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, care beneficiază de consiliere
judiciară dacă aceştia nu pot exercita, potrivit legii, autoritatea părintească, sau de tutelă specială,
declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b)copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive
neimputabile acestora;
c)copilul abuzat sau neglijat;
d)copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;
e)copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
f)copilul neînsoţit, cetăţean străin sau apatrid, inclusiv cel care solicită azil sau beneficiază de
protecţie internaţională în România, în condiţiile Legii nr. 122/2006, cu modificările şi completările
ulterioare.

Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de
protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile
legii.
SECŢIUNEA 2:Plasamentul

(1)Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar,
care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, în următoarea ordine, la:
a)o persoană sau familie;
b)un asistent maternal;
c)un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 123, şi licenţiat în condiţiile legii.
(2)Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi
să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază
administrativ-teritorială se află domiciliul acesteia sau, după caz, de către un furnizor privat acreditat,
cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi
un copil în plasament. Persoana sau familia poate primi în plasament şi un copil care are domiciliul
în altă unitate administrativ-teritorială, dacă interesul superior al copilului o impune.

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul
maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

(1)Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă,
substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind
interzis.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip
rezidenţial pentru copilul cu vârsta între 3 ani şi 7 ani neîmpliniţi, pentru care nu poate fi asigurată
abilitarea/reabilitarea în alte tipuri de servicii, dacă acesta prezintă atât deficienţă/afectare funcţională
completă, cât şi limitări de activitate şi restricţii de participare complete, confirmate de serviciul de
evaluare complexă din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3)La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
a)plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b)menţinerea fraţilor împreună;
c)facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu
acesta.

(1)Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care
există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 60 lit. b) şi e).
(2)Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:
a)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a) şi f), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 60
lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
b)în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după
caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.

(1)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului
dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
(2)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului
dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există
acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri, dacă în
vederea respectării interesului superior al copilului instanţa nu dispune altfel, în funcţie de
circumstanţele cazului.
(3)Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil, pe toată durata măsurii plasamentului dispus de
către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), c), d) şi f), sunt exercitate de către
directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), la propunerea motivată a direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil pot fi exercitate de către
persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care are copilul în
plasament, în condiţiile legii. În acest caz, copilul poate călători în străinătate numai cu acordul
directorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4)Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi
la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător.

(1)Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului în
condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la
întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel încasate se constituie venit la
bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti, de unde provine copilul.
(2)Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de
muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local,
pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are
domiciliul sau reşedinţa.
(3)Acţiunile şi lucrările prevăzute la alin. (2) sunt incluse în planul de acţiuni sau lucrări de interes
local, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare.

(1)Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar,
care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:
a)abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;
b)găsit sau părăsit în unităţi sanitare.
(2)Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal
sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi
pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.
(3)Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute la alin.
(2) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz, primeşte sau
găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al unui copil are obligaţia
de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
în a cărei circumscripţie locuieşte copilul, despre situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal.
(4)Dispoziţiile art. 62-64 se aplică în mod corespunzător.
(5)Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor
părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la înlocuirea sau încetarea acestei
măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi
obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către
persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în
plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv,
îndeplinite, de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(1)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul
aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (1), dacă nu se întâmpină opoziţie din partea
reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură
protecţia copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (2), măsura
plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului.
(2)Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în
condiţiile art. 100 alin. (3).

(1)În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului, acesta este obligat să sesizeze instanţa judecătorească în
termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2)În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii
plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de
urgenţă.
(3)Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de
urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă
cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea
drepturilor părinteşti.
(4)În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa judecătorească,
aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 100 alin. (4).
SECŢIUNEA 4:Supravegherea specializată

(1)Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a
săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.
(2)În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii
specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către
instanţa judecătorească.
SECŢIUNEA 5:Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

(1)Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia
pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2)În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau,
după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.
(3)Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al
copilului, precum şi copilul.

(1)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat
autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială,
dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
(2)În îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului sau, după caz, organismul privat autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o
situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit.
(3)În situaţia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificării
sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este
obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa
judecătorească.
(3¹)În situaţia constatării necesităţii modificării măsurii de protecţie specială, este interzisă mutarea
copilului dintr-un serviciu de tip familial într-un serviciu de tip rezidenţial. Interdicţia nu se aplică în
situaţii temeinic motivate de managerul de caz, respectiv situaţii care pun în primejdie viaţa şi
securitatea copilului.
(4)Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod
obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere în vederea
dezvoltării de abilităţi parentale, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii.

La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public
de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă
socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la
reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care
părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea
întocmesc rapoarte trimestriale pe o perioadă de minimum 2 ani, pe care le transmit direcţiei generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului care a propus încetarea măsurii de protecţie specială.

Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte
persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale.

Copiii solicitanţi de azil, precum şi copiii beneficiari de protecţie internaţională în România, în
condiţiile Legii nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de protecţie şi
asistenţă subsidiară corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor.

(1)În situaţia în care copilul solicitant de azil este neînsoţit de către părinţi sau de către un alt
reprezentant legal, susţinerea interesului superior al acestuia pe parcursul procedurii de azil se asigură
de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativteritorială
se află organul teritorial al Ministerului Afacerilor Interne unde urmează a fi depusă cererea.
(2)Cererea de azil a copilului aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) se analizează cu prioritate.
(3)În scopul susţinerii adecvate a interesului superior al copilului prevăzut la alin. (1), precum şi a
îndeplinirii obligaţiilor faţă de acesta, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
numeşte, la solicitarea Inspectoratului General pentru Imigrări, un reprezentant care să-l asiste pe
minorul neînsoţit, solicitant de azil, pe toată perioada procedurii de azil, inclusiv pe durata procedurii
primei ţări de azil, a procedurii ţării terţe sigure, a procedurii ţării terţe europene sigure sau a procedurii
de determinare a statului membru responsabil, după caz. Reprezentantul îl asistă pe copil şi ulterior
dobândirii protecţiei internaţionale în România, respectiv până la stabilirea unei măsuri de protecţie
specială.
(3¹)Condiţiile de numire, rolul, atribuţiile şi cerinţele de pregătire, formare şi experienţă profesională
pentru persoanele desemnate ca reprezentanţi, potrivit dispoziţiilor alin. (3), se aprobă prin ordin
comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
(4)În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau
dovedeşte rea-credinţă în îndeplinirea acesteia, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului înlocuirea acestei persoane.

(1)Până la soluţionarea definitivă a cererii de azil, protecţia copiilor prevăzuţi la art. 77 se realizează,
după caz, într-un serviciu de tip familial sau un serviciu de tip rezidenţial aparţinând direcţiei generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului prevăzut de prezenta lege sau un furnizor privat acreditat.
(2)Copiii prevăzuţi la alin. (1) care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de primire şi
cazare aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, cu luarea în considerare a opiniei
copilului.
(3)Copiii prevăzuţi la alin. (1), cărora li s-a acordat o formă de protecţie în condiţiile Legii nr.
122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de protecţia specială a copilului lipsit,
temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.

(1)În situaţia în care cererea de azil a copilului prevăzut la art. 76 este respinsă în mod definitiv,
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Inspectoratul General pentru
Imigrări şi solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie
specială.
(2)Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara
în care au fost identificaţi alţi membri ai familiei dispuşi să ia copilul.

(1)Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă în condiţiile prezentei legi.
(2)În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare pentru dezvoltarea de
mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor
copilului.

Niciun copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul conflictelor armate.

(1)În situaţia existenţei unui conflict armat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, cu Ministerul Apărării Naţionale,
precum şi cu alte instituţii cu atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi
programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea copiilor soldaţi şi,
respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale conflictelor asupra copilului şi pentru a
promova reintegrarea socială a acestuia.
(2)Organele administraţiei publice centrale menţionate la alin. (1), în colaborare cu Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor promova
măsurile corespunzătoare pentru:
a)educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces general şi continuu în prevenirea
conflictelor;
b)educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă şi responsabilă.

(1)În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele consiliului judeţean ori, după caz,
primarul sectorului municipiului Bucureşti are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului, în termen de 24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă completă
a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării
situaţiei acestora.
(2)Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor copilului nu va fi folosită în
scopuri militare.
(3)În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte armate, copiilor li se va acorda
prioritate. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă,
va lua măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi de către persoane
care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei lor. Ori de câte ori este posibil, membrii
aceleiaşi familii vor fi cazaţi împreună.

(1)Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la
propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate administrativteritorială
se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c).
(2)În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c), comisia pentru protecţia
copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al copilului, ori,
după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:
a)condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b)gradul de pericol social al faptei;
c)mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d)riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e)orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
(3)Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la
programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private.
(4)Copilul va participa la programele speciale de consiliere psihologică prevăzute la alin. (3), cu
acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal, dacă instanţa judecătorească nu dispune altfel.
(5)În lipsa acordului părinţilor, măsura prevăzută la alin. (4) poate fi dispusă de către instanţa
judecătorească.

(1)Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia
respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
a)frecventarea cursurilor şcolare;
b)utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c)urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d)interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.
(2)În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte
obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după
caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 84 alin. (2), poate dispune plasamentul
acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor
prevăzute la alin. (1).

În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal, prezintă
un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile
prevăzute la art. 85 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau, după
caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de
tip rezidenţial specializat.

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către copilul
care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.

(1)Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde
penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în
societate.
(2)Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar
standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii sociale se aprobă prin ordin al
ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
(3)Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi însoţit şi
asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului în orice etapă a cercetării penale.

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migraţiei
ilegale, răpirii, violenţei, pornografiei prin internet, precum şi a oricăror forme de violenţă, indiferent
de mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ, medicale, de protecţie, medii de
cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii
sportive, comunitate etc.
(2)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială
şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja
împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare, sau de abuz fizic sau mental,
înstrăinare părintească, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.
(3)Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au
suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare, înstrăinare părintească sau rele tratamente au
obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(1)Părinţii copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia, autorităţile publice şi organismele
private au obligaţia să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi
psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de neglijenţă,
exploatare, înstrăinare părintească sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau
degradante.
(2)Persoanele menţionate la alin. (1) vor asigura condiţiile necesare pentru ca readaptarea şi
reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.
SECŢIUNEA 1:Protecţia copilului împotriva exploatării economice

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă sau
activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituţii de învăţământ, de protecţie specială,
reeducare şi detenţie sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă
un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau
dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.
(2)Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi
ori de reprezentantul lui legal, în schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul
exploatării copilului prin muncă.
(3)În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci
cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de
asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu
inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri
în vederea reintegrării şcolare a copilului.
(4)Inspecţia Muncii, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi informare:
a)pentru copii - despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi despre riscurile pe care le
implică cazurile de exploatare economică;
b)pentru publicul larg - incluzând educaţie parentală şi activităţi de pregătire pentru categoriile
profesionale care lucrează cu şi pentru copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie
împotriva exploatării economice;
c)pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

(1)Prestarea de către copii a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar
şi de modeling prevăzute la art. 91 alin. (1) este condiţionată de informarea prealabilă a serviciului
public de asistenţă socială de la domiciliul copilului.
(2)Condiţiile de muncă pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi modalităţile procedurii de informare
prealabilă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
SECŢIUNEA 2:Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

(1)Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope.
(2)Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori al altui reprezentant legal.
(3)Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale
şi Persoanelor Vârstnice şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:
a)prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor substanţe;
b)conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu privire la această problematică,
inclusiv prin intermediul sistemului de învăţământ şi, după caz, prin introducerea acestui subiect în
programa şcolară;
c)sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare - dacă este necesar, de natură
confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi
psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop
de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;
d)dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale asupra apariţiei consumului
de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea
permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a
obiectivelor propuse pentru viitor;
e)dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în ceea ce priveşte consumul
de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în rândul
copiilor.
(4)Instituţiile prevăzute la alin. (3) se vor asigura că opiniile copiilor sunt luate în considerare la
elaborarea strategiilor antidrog.
SECŢIUNEA 3:Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

(1)Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o
relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt periclitate viaţa,
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau
psihică a copilului, şi se clasifică drept abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.
(2)Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are
responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune
îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca
mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea
educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea
mai gravă formă de neglijare.

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de
natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât şi în instituţiile care asigură
protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice
altă instituţie publică sau privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii.

(1)Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are
suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz, de neglijare, de înstrăinare părintească a
acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de asistenţă socială sau direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.
(2)Pentru semnalarea cazurilor de abuz, înstrăinare părintească sau de neglijare a copilului, la nivelul
fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul
copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţa publicului.

Părinţii sau reprezentanţii legali au obligaţia de a supraveghea copilul şi de a lua toate măsurile în
vederea prevenirii înlesnirii sau practicării cerşetoriei de către copil.

În vederea asigurării respectării dreptului prevăzut la art. 89 alin. (1), direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului este obligată:
a)să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare
şi orice formă de violenţă asupra copilului;
b)să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 119, specializate pentru nevoile copiilor, victime
ale abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.

Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz, înstrăinare părintească sau neglijare a
copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului au drept de acces,
în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în
îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, precum şi pentru
prevenirea situaţiilor de înstrăinare părintească, organele de poliţie au obligaţia să sprijine
reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(1)Reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au în îngrijire sau asigură
protecţia unui copil sunt obligaţi să colaboreze cu reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului şi să ofere toate informaţiile necesare pentru soluţionarea sesizărilor.
(2)În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii
de pericol iminent pentru copil, cauzată de abuz, neglijare sau înstrăinare părintească, şi nu întâmpină
opoziţie din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcţiei generale de asistenţă socială
şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgenţă. Prevederile art. 62-64, art. 68 alin. (5) şi ale art. 70 se aplică în mod corespunzător.
(3)În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea
verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar
aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent
pentru copil, cauzată de abuz şi neglijare sau înstrăinare părintească, direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe
preşedinţiale de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent
maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 62-64 şi
ale art. 68 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(4)În termen de 5 zile de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus plasamentul
în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa
judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura
plasamentului, decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea
drepturilor părinteşti. Instanţa se pronunţă şi cu privire la obligarea părinţilor copilului de a se
prezenta la şedinţe de consiliere.

(1)În cadrul procesului prevăzut la art. 100 alin. (3) şi (4) se poate administra, din oficiu, ca probă,
declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul, neglijarea, înstrăinarea părintească, exploatarea şi
orice formă de violenţă la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii,
prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui
psiholog.
(2)Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.
(3)Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru
a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o
prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

În cazul în care abuzul, neglijarea, înstrăinarea părintească, exploatarea şi orice formă de violenţă
asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de
altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să
sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de
copiii aflaţi în grija sa.

În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip rezidenţial, publice sau private, care
asigură protecţia, creşterea, îngrijirea sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei
împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea, cu intenţie,
a unei infracţiuni.
SECŢIUNEA 4:Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

(1)Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să
plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă
socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.
(2)Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea
copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz.
(2¹)Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care a locuit copilul, care este plecat
la muncă în străinătate, are obligaţia de a transmite de îndată serviciului public de asistenţă socială
din raza de domiciliu notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea
copilului pe perioada absenţei sale.
(3)Confirmarea persoanei în întreţinerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanţa de
tutelă, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi tutorelui, precum şi în cazul în care ambii părinţi
urmează să plece la muncă într-un alt stat.

(1)Persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă sau dintre
rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a
copilului faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau alături de care s-a bucurat de viaţa de
familie, să aibă minimum 18 ani şi să îndeplinească condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare
creşterii şi îngrijirii unui copil.
(2)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor, oraşelor, comunelor
asigură persoanelor desemnate consiliere şi informare cu privire la răspunderea pentru creşterea şi
asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.
(3)La solicitarea părintelui sau, după caz, din oficiu, instanţa va dispune delegarea temporară a
autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pentru o perioadă de maximum un an, către
persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (2). În situaţia în care părinţii nu revin în ţară, instanţa
poate prelungi succesiv delegarea temporară, pe durata lipsei acestora, pentru perioade de cel mult un
an.
(4)Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către
aceasta personal, în faţa instanţei.
(5)La cerere se ataşează acte din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), precum
şi raportul de anchetă psihosocială întocmit de serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul
persoanei desemnate.
(6)Cererea se soluţionează în procedură necontencioasă, potrivit Codului de procedură civilă.
Soluţionarea cererii de delegare a drepturilor şi îndatoririlor părinteşti se face în termen de 3 zile de
la depunerea acesteia.
(7)Hotărârea va cuprinde menţionarea expresă a drepturilor şi îndatoririlor care se deleagă şi
perioada pentru care are loc delegarea.
(8)Pentru situaţia prevăzută la alin. (2), după ce instanţa hotărăşte delegarea drepturilor părinteşti,
persoana în sarcina căreia cad îngrijirea şi creşterea copilului trebuie să urmeze, obligatoriu, un
program de consiliere, pentru a preveni situaţii de conflict, neadaptare sau neglijenţă în relaţia cu
minorul.
(9)Instanţa de judecată va comunica o copie a hotărârii de delegare primarului de la domiciliul
părinţilor sau tutorelui, precum şi primarului de la domiciliul persoanei căreia i se acordă delegarea
autorităţii părinteşti.

(1)Autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul serviciilor de asistenţă socială,
pot iniţia, în limita prevederilor bugetului de stat sau ale bugetelor locale şi în limita bugetelor
de venituri şi cheltuieli prevăzute cu această destinaţie, campanii de informare a părinţilor, în
vederea:
a)conştientizării de către părinţi a riscurilor asumate prin plecarea lor la muncă în străinătate;
b)informării părinţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în situaţia în care intenţionează să plece în
străinătate.
(2)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, furnizorii de servicii sociale acreditaţi,
cultele recunoscute de lege, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în
domeniul educaţiei, sănătăţii şi al protecţiei copilului pot iniţia proiecte destinate copiilor cu
părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea lor
pe perioada absenţei părinţilor, în funcţie de nevoile acestora, din următoarele surse de
finanţare:
a)bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli prevăzute
cu această destinaţie;
b)fonduri europene.
(3)Ministerele de resort au obligaţia de a colabora cu autorităţile de management la elaborarea
ghidurilor solicitanţilor ce vizează apeluri de proiecte finanţate din fonduri europene destinate
copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi persoanelor care se ocupă de creşterea şi îngrijirea
acestora pe perioada absenţei părinţilor.

Procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în
străinătate, precum şi serviciile de care aceştia pot beneficia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în
colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Serviciul public de asistenţă socială şi centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională au
obligaţia de a dezvolta servicii de consiliere specializată destinate copilului care a revenit în ţară,
după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.

(1)Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor
Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, vor efectua demersurile necesare pentru
adoptarea tuturor măsurilor legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei
efective împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice scop sau sub
orice formă, inclusiv de către propriii părinţi.
(2)În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei
strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism
intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse.
SECŢIUNEA 6:Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare

(1)Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.
(2)Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă reglementări specifice şi
aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:
a)transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
b)încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior al
copilului;
c)exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
d)răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
e)implicării copiilor în conflicte armate;
f)dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice şi mentale;
g)exploatării copilului de către mass-media;
h)exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.

Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de prezenta lege şi de Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990,
republicată, cu modificările ulterioare, precum şi coordonarea şi controlul activităţii de protecţie şi
promovare a drepturilor copilului se realizează de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei
Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu autorităţile publice cu scopul de
a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului.
SECŢIUNEA 2:Instituţii şi servicii la nivel local

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea
drepturilor copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând prevenirea separării copilului de
părinţii săi, precum şi protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea
părinţilor săi.

(1)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica colectivitatea locală în procesul
de identificare a nevoilor comunităţii şi de soluţionare la nivel local a problemelor sociale care
privesc copiii.
(2)În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând, dar fără a se limita,
oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici, consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor
structuri este atât de soluţionare a unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale
respectivei colectivităţi.
(3)Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte emise de către autorităţile
administraţiei publice locale.
(4)Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor
beneficia de programe de formare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.

(1)În subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia copilului, ca organ de specialitate
al acestora, fără personalitate juridică, având următoarele atribuţii principale:
a)stabilirea încadrării în grad de handicap a copilului;
b)pronunţarea, în condiţiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei
măsuri de protecţie specială a copilului;
c)soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal;
d)alte atribuţii prevăzute de lege.
(2)Componenţa, organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului,
precum şi componenţa şi atribuţiile serviciului de evaluare complexă pentru copii se reglementează
prin hotărâre a Guvernului.
(2¹)Criteriile bio-psiho-sociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi
modalităţile de aplicare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului
familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
(2²)Metodologia pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi
în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale,
precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale
se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de
şanse şi al ministrului educaţiei.
(3)Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii comisiilor pentru protecţia copilului, precum şi
secretarul acestora, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă echivalentă cu
5% din indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector al
municipiului Bucureşti. Cuantumul lunar brut al indemnizaţiilor de şedinţă nu poate depăşi 35% din
indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean, respectiv a primarului de sector al municipiului
Bucureşti, şi se acordă proporţional cu numărul de şedinţe la care persoana a participat în luna
respectivă.
(4)Indemnizaţia se suportă din bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti, în
limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie şi cu încadrarea în limita maximă a
cheltuielilor de personal, stabilită prin lege.

(1)Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi
a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă
socială de la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca direcţie
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2)Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate
juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă
socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la
nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3)Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile
prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare.
(4)Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al
sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod
corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a
drepturilor copilului.
(5)Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea
Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
______
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de
organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 21 iulie 2008, cu modificările şi completările
ulterioare.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului exercită, în domeniul protecţiei şi
promovării drepturilor copilului, următoarele atribuţii principale:
a)coordonează activităţile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la
nivelul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti;
b)coordonează, la nivel judeţean, activităţile şi măsurile de implementare a obiectivelor strategiei
judeţene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
c)asigură îndrumarea metodologică a activităţilor serviciilor publice de asistenţă socială;
d)asigură, la nivel judeţean, aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei din domeniul protecţiei şi
promovării drepturilor copilului;
e)monitorizează şi analizează respectarea drepturilor copilului la nivelul judeţului/sectorului şi
propune măsuri pentru situaţiile în care acestea sunt încălcate;
f)monitorizează activitatea autorizată conform art. 92 prestată de copii în domeniile cultural, artistic,
sportiv, publicitar şi de modeling, în raza sa de competenţă teritorială;
g)solicită informaţii şi documente, în condiţiile legii, de la orice persoană juridică publică sau
privată, ori de la persoane fizice implicate în sfera sa de competenţă, acestea având obligaţia de a le
pune la dispoziţie în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.
h)colaborează cu furnizori privaţi acreditaţi care organizează şi dezvoltă servicii de prevenire a
separării copilului de familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar
sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, licenţiate în condiţiile legii.

(1)Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi
persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale
îndeplinesc în domeniul protecţiei copilului următoarele atribuţii:
a)monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul
de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor
relevante, în baza unei fişe de monitorizare aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei,
protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice;
b)realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
c)identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea
separării copilului de familia sa;
d)elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste
servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;
e)asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor
acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;
f)asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi
droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent;
g)vizitează, periodic, la domiciliu, familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii şi
urmăresc modul de utilizare a prestaţiilor, precum şi familiile care au în îngrijire copii cu părinţi
plecaţi la muncă în străinătate;
h)înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie
specială, în condiţiile legii;
i)urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi
îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost
reintegrat în familia sa;
j)colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în domeniul protecţiei
copilului şi transmit acesteia toate datele şi informaţiile solicitate din acest domeniu;
k)urmăresc punerea în aplicare a hotărârilor comisiei pentru protecţia copilului/instanţei de tutelă
referitoare la prestarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local, prevăzute la art. 67 alin. (2).
(2)La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la alin. (1) sunt exercitate de
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3)Metodologia de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului şi serviciile publice de asistenţă socială, precum şi modelul standard al documentelor
elaborate de către acestea se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice.

(1)Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru realizarea protecţiei
speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, se organizează şi
funcţionează următoarele tipuri de servicii:
a)servicii de zi;
b)servicii de tip familial;
c)servicii de tip rezidenţial.
(2)Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la alin. (1) se
aprobă prin hotărâre a Guvernului**).
______
**) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.438/2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de
organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a
celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 24 septembrie 2004.

(1)Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea, refacerea şi dezvoltarea
capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru depăşirea situaţiilor care ar putea determina
separarea copilului de familia sa.
(2)Accesul la aceste servicii se realizează în baza planului de servicii sau, după caz, a planului
individualizat de protecţie, în condiţiile prezentei legi.

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la domiciliul unei persoane fizice sau
familii, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a
stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

(1)Pot primi copii în plasament familiile şi persoanele care au vârsta de minimum 18 ani, au
capacitate deplină de exerciţiu, domiciliul în România şi care prezintă garanţii morale şi condiţii
materiale necesare creşterii şi îngrijirii copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi.
(2)La stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse în vederea
consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie.
(3)Activitatea persoanei atestate ca asistent maternal, în condiţiile legii, se desfăşoară în baza
unui contract cu caracter special, aferent protecţiei copilului, încheiat cu direcţia sau cu un
organism privat acreditat, care are următoarele elemente caracteristice:
a)activitatea de creştere, îngrijire şi educare a copiilor aflaţi în plasament se desfăşoară la domiciliu;
b)programul de lucru este impus de nevoile copiilor;
c)planificarea timpului liber se face în funcţie de programul familiei şi al copiilor aflaţi în plasament;
d)în perioada efectuării concediului legal de odihnă asigură continuitatea activităţii
desfăşurate, cu excepţia cazului în care separarea, în această perioadă, de copilul aflat în
plasament în familia sa este autorizată de direcţie.
*) Dispoziţiile art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu derogă de la regula
privind obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă, reglementată de art. 1 alin. (2),
art. 144 şi art. 149 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în situaţia în care asistentul maternal profesionist asigură continuitatea activităţii de
creştere, îngrijire şi educare a copiilor în perioada respectivă, acesta nefiind îndreptăţit la plata unei
despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de concediu.
(4)[textul din Art. 122, alin. (4) din capitolul VII, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-aug-2024 de Art. 31, litera A. din capitolul V din Ordonanta 27/2024]
(5)[textul din Art. 122, alin. (5) din capitolul VII, sectiunea 2 a fost abrogat la 12-aug-2024 de Art. 31, litera A. din capitolul V din Ordonanta 27/2024]

(1)Serviciile de tip rezidenţial sunt serviciile prin care se asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea
copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii măsurii plasamentului,
în condiţiile prezentei legi.
(2)Din categoria serviciilor de tip rezidenţial fac parte toate serviciile care asigură găzduire pe o
perioadă mai mare de 24 de ore.
(3)Sunt considerate servicii de tip rezidenţial: casele de tip familial, apartamentele, centrele de
primire în regim de urgenţă şi centrele maternale.
(4)Casa de tip familial este locuinţa care acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei,
educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale pentru un număr de maximum 12 copii, pentru care
a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgenţă sau, după caz, a plasamentului, în condiţiile
prezentei legi. În situaţii excepţionale, numărul copiilor poate fi de maximum 16, cu respectarea
exigenţelor minimale, dar numai pe durata existenţei situaţiei excepţionale.
(5)Apartamentul este locuinţa care acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei,
educaţie şi igienă, asigurând exigenţele minimale pentru un număr de maximum 6 copii, pentru care
a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgenţă sau, după caz, a plasamentului, în condiţiile
prezentei legi.
(6)Centrul de primire în regim de urgenţă este structura care asigură găzduire provizorie, până la
maximum 6 luni, fără posibilitate de prelungire, şi se organizează cu respectarea cerinţelor minimale
prevăzute la alin. (8) pentru un număr de maximum 30 de copii, pentru care a fost stabilită măsura
plasamentului în regim de urgenţă, în condiţiile prezentei legi. La nivelul fiecărui judeţ pot fi
organizate maximum 3 centre de primire în regim de urgenţă.
(7)Centrul maternal este structura care asigură găzduire provizorie, pentru o durată de până la 2 ani,
şi se organizează cu respectarea cerinţelor minimale prevăzute la alin. (8) pentru un număr de
maximum 9 cupluri mamă-copil.
(8)Pentru serviciile de tip rezidenţial prevăzute la alin. (4)-(6) numărul de copii este stabilit în funcţie
de suprafaţa locativă, cu respectarea cerinţelor minimale referitoare la încăperi sanitare, dotarea
minimă a încăperilor sanitare, a bucătăriei, dotarea minimă cu instalaţii electrice, spaţii şi instalaţii de
folosinţă comună pentru clădiri cu mai multe locuinţe, aprobate prin anexa nr. 1 la Legea locuinţei
nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(9)Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei publice se organizează numai
în structura direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în regim de componente
funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică. Acestea pot avea caracter specializat în funcţie de
nevoile copiilor plasaţi.

(1)Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui, consiliile locale ale municipiilor,
oraşelor, comunelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom
sau prin asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea respectivă.
(2)În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi umane suficiente pentru a
organiza serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea acestuia, consiliul judeţean va asigura finanţarea
necesară înfiinţării acestor servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor
de funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al acestor cheltuieli fiind stabilite anual
prin hotărâre a consiliului judeţean.

Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor
săi, consiliul judeţean şi, respectiv, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti au obligaţia să
organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial, potrivit
nevoilor identificate la nivelul unităţii lor administrativ-teritoriale. În funcţie de nevoile evaluate ale
copiilor plasaţi, consiliul judeţean poate organiza şi dezvolta şi servicii de zi.

(1)Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al
protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, constituite şi
acreditate în condiţiile legii.
(2)În desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1), organismele private acreditate se supun regimului
de drept public prevăzut de prezenta lege, precum şi de reglementările prin care aceasta este pusă în
executare.
(3)Organismele private care organizează şi dezvoltă servicii de prevenire a separării copilului de
familia sa, precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi au obligaţia de a notifica direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului data
începerii funcţionării efective a acestora şi de a permite accesul specialiştilor direcţiei în spaţiile în care
se furnizează serviciile.
(4)Organismele private acreditate pot încheia convenţii de colaborare cu direcţiile generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului şi/sau cu serviciile publice de asistenţă socială sau pot contracta servicii
destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului separat,
temporar sau definitiv, de părinţii săi, în condiţiile legii.

(1)Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia specială a copilului lipsit,
temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se finanţează din următoarele surse:
a)bugetul de stat - în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu
această destinaţie prin legile bugetare anuale, repartizate pe judeţe, potrivit propunerilor formulate de
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pe baza standardelor de cost
pentru serviciile sociale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;
b)bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti - în completarea cuantumului
prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a serviciilor, din venituri
proprii sau din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor
locale;
c)bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;
d)donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti, permise de lege.
(2)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice poate finanţa programe de
interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, din fonduri alocate de la bugetul
de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte
surse, în condiţiile legii.

(1)Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent
maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în
condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, al cărui cuantum este reprezentat de
multiplicarea indicatorului social de referinţă cu 1,808.
(2)Alocaţia prevăzută la alin. (1) se plăteşte persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei,
al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui şi este destinată asigurării
drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1).
(2¹)Persoana sau familia care a primit în plasament sau a fost desemnată ori numită tutorele unui copil,
în condiţiile legii, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, beneficiază suplimentar
faţă de alocaţia lunară de plasament prevăzută la alin. (1) de o indemnizaţie lunară de sprijin, în
cuantum de 0,8 ISR. Asistentul maternal nu beneficiază de indemnizaţia lunară de sprijin.
(3)Alocaţia lunară de plasament şi indemnizaţia lunară de sprijin se suportă de la bugetul de stat prin
bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
(4)Stabilirea dreptului la alocaţia lunară de plasament şi la indemnizaţia lunară de sprijin se face
începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de
judecată, după caz, şi încetează începând cu luna următoare celei în care a încetat măsura de protecţie
specială sau tutela.
(5)Procedura de stabilire şi de plată a alocaţiei lunare de plasament şi a indemnizaţiei lunare de sprijin
se reglementează prin ordin comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului
familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
(6)În vederea urmăririi modului de utilizare a alocaţiei prevăzute la alin. (1), direcţiile generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismele private autorizate transmit rapoartele
prevăzute la art. 73 alin. (2) şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială a judeţului, respectiv a
municipiului Bucureşti.

(1)Copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, mamele protejate şi copiii
acestora din centre maternale au dreptul la hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienicosanitare,
rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum şi sume de bani
pentru nevoi personale.
(2)Necesarul de îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării,
materiale cultural-sportive se stabileşte în funcţie de vârsta şi nevoile copilului, prin hotărâre a
consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau, după caz,
a organului de conducere al organismului privat acreditat.
(3)În cazul copiilor cu dizabilităţi încadraţi în grad de handicap, pentru care s-a stabilit o măsură de
protecţie specială în condiţiile legii, cuantumul sumelor necesare acordării drepturilor prevăzute la alin.
(1) se majorează cu 50%.
(4)Copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului, în condiţiile legii, precum şi mamele protejate
în centre maternale au dreptul, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se
acordă o singură dată, egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit
potrivit legii. Indemnizaţia se acordă, la ieşirea din sistemul de protecţie specială, şi copiilor pentru
care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei.
(4¹)Tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială au dreptul, la ieşirea din sistemul de
protecţie specială, indiferent de momentul ieşirii, inclusiv în situaţia în care au optat pentru continuarea
acesteia în condiţiile alin. (42), la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, al cărei cuantum
reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit
legii.
(4²)Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială stabilită în condiţiile legii şi care fac
dovada că urmează o formă de învăţământ prevăzută de lege sau au un loc de muncă pot opta pentru
continuarea măsurii de protecţie specială în condiţiile art. 55 alin. (2) sau (3) ori pentru primirea unei
indemnizaţii lunare în valoare de 4,8 ISR până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Opţiunea poate fi
exprimată o singură dată, indiferent de momentul ieşirii din sistemul de protecţie socială.
(4³)Indemnizaţiile prevăzute la alin. (4) şi (41) se acordă de direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului care a propus măsura de protecţie specială şi se suportă din bugetul acestei instituţii,
iar cea prevăzută la alin. (42) se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi
Solidarităţii Sociale.
(4⁴)Procedura de acordare şi plată a indemnizaţiei prevăzute la alin. (42) se stabileşte prin ordin
comun al ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de
şanse.
(5)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute la alin. (1), respectiv dreptul
la îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport,
materiale cultural-sportive, precum şi sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii şi tinerii
pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, mamele
protejate şi copiii acestora din centre maternale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(6)Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice şi pentru copiii şi tinerii
pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, pentru
copiii aflaţi în case de tip familial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale este de 22 de
lei. Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi este aplicabil şi copiilor din creşe şi
alte unităţi de educaţie timpurie.
(6¹)Cuantumul prevăzut la alin. (6) se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.
(7)Cuantumul limitelor minime de cheltuieli stabilite în condiţiile alin. (5) şi cuantumul alocaţiei de
hrană stabilit în condicile alin. (6) sunt aplicabile şi în cazul copiilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale
speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv celor şcolarizaţi în alt judeţ
decât cel de domiciliu, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr.
1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(7¹)Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ de masă, dacă aceştia sunt încadraţi şi în grad de
handicap.
(8)Alocaţia de hrană pentru copiii din serviciile de zi organizate de organismele private acreditate se
stabileşte cel puţin la acelaşi nivel cu cel prevăzut pentru copiii din serviciile de zi publice.
(9)În limita bugetelor aprobate, consiliile judeţene, consiliile locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti sau, după caz, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor pot aproba, prin
hotărâre, la propunerea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, respectiv a
serviciilor publice de asistenţă socială, un cuantum mai mare al limitelor minime de cheltuieli,
respectiv al cuantumului alocaţiei de hrană aferente drepturilor stabilite conform prevederilor alin. (5)
şi (6).

(1)Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care familia care îngrijeşte copilul se
confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situaţie excepţională şi care pune în
pericol dezvoltarea armonioasă a copilului.
(2)Prestaţiile excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror familii nu au posibilitatea sau
capacitatea de a acorda copilului îngrijirea corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor
cheltuieli particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.
(3)În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu privire la acordarea prestaţiei
financiare excepţionale şi cuantumul acesteia.

Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare excepţionale se stabilesc
prin hotărâre a consiliului local.

Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii în natură, pe baza dispoziţiei
primarului, constând, în principal, în alimente, îmbrăcăminte, manuale şi rechizite sau echipamente
şcolare, suportarea cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte
accesorii medicale.

(1)Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de
competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.
(2)Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie
teritorială a fost găsit copilul.

(1)Cauzele prevăzute la art. 133 se soluţionează în regim de urgenţă, cu citarea reprezentantului legal al
copilului, a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a
procurorului.
(2)Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi se face cu respectarea
prevederilor art. 29, cu excepţia cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru
copilul abuzat, neglijat, exploatat şi supus oricărei forme de violenţă asupra copilului; în acest caz,
audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 101 alin. (3).
(3)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.
(4)Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării.
(5)Ordonanţa preşedinţială de plasare a copilului în regim de urgenţă la o persoană, familie, la un
asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii, este dată în aceeaşi
zi, instanţa pronunţându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii şi actelor depuse, fără concluziile
părţilor.

(1)Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au luat sfârşit
dezbaterile.
(2)În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile.

(1)Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă.
(2)Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare.

Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor
de protecţie specială se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul
întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:
a)personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;
b)antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;
c)condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;
d)propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul;
e)orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot servi soluţionării cauzei.

Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, cu excepţia celor prevăzute de art. 1401 şi 1402, sunt
scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar.

(1)Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2), art. 52 alin. (4) şi art. 96 constituie abatere
disciplinară gravă şi se sancţionează potrivit legii.
(2)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 41 alin. (3), art. 91 alin. (3) teza întâi şi art. 118 alin. (1) lit.
a) constituie abatere disciplinară.

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât,
potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (1);
b)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2);
c)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1) şi (3);
d)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (1);
e)necomunicarea de către organele de poliţie a rezultatelor verificărilor specifice privind identitatea
mamei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3);
f)neefectuarea de către serviciul public de asistenţă socială a declaraţiei de înregistrare a naşterii, în
conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6);
g)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 12 alin. (7);
h)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (1);
i)nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi la art. 23 alin. (3);
j)nerespectarea prevederilor art. 27 alin. (2)-(4) şi ale art. 87;
k)nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (1) şi (4);
l)nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (2);
l1)nerespectarea prevederilor art. 551;
m)nerespectarea prevederilor art. 74;
n)nerespectarea prevederilor art. 84 alin. (3);
o)nerespectarea prevederilor art. 91 alin. (2);
p)nerespectarea prevederilor art. 97;
r)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 98 lit. a);
s)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 102;
ş)nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 104 alin. (1);
t)nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. c)-k);
ţ)nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) lit. b).
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a)cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. a), c), g), h), i), k), m), n), o), r), s) şi ş);
b)cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, cele prevăzute la lit. f) şi l);
c)cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), l1), p) şi ţ);
d)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. e), j) şi t).
(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie,
în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (1) lit. i), j), o) şi p), precum şi de persoane anume
desemnate dintre cele cu atribuţii de control din:
a)Ministerul Sănătăţii, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi d);
b)Ministerul Afacerilor Interne sau structurile subordonate acestuia, după caz, pentru contravenţiile
prevăzute la alin. (1) lit. b) şi e);
c)Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială,
pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. h), k), l), l1), m), n), r), s), ş), t) şi ţ);
d)Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. l);
e)consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti, pentru contravenţiile
prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g).

Contravenţiilor prevăzute la art. 142 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului va reevalua împrejurările care au stat la baza măsurilor de protecţie dispuse de
comisia pentru protecţia copilului şi, după caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei măsuri
de protecţie specială, în condiţiile prezentei legi.

Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele maternale organizate în
structura fostelor servicii publice specializate pentru protecţia copilului se reorganizează prin hotărârea
consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti în structura
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean,
respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti, în regim de componente funcţionale
ale acestora, fără personalitate juridică.

(1)Serviciile de zi destinate prevenirii situaţiilor ce pun în pericol securitatea şi dezvoltarea copilului,
înfiinţate de consiliile judeţene, precum şi personalul care deserveşte aceste servicii se transferă
consiliilor locale pe teritoriul cărora acestea funcţionează.
(2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate pentru copilul abuzat, neglijat,
exploatat şi supus oricărei forme de violenţă, care se consideră de interes judeţean.
(3)În situaţia în care serviciile prevăzute la alin. (1) fac parte dintr-un complex de servicii care are ca
obiect de activitate şi protecţia copilului în regim rezidenţial, respectiv centru de plasament, centru de
primire în regim de urgenţă sau centru maternal, transferul se realizează numai dacă este posibilă
separarea patrimoniului şi a personalului.
(4)Consiliile locale au obligaţia să păstreze destinaţia şi structura de personal a serviciilor preluate.
(5)Transferul prevăzut la alin. (1) se realizează pe bază de protocol încheiat între consiliul judeţean şi
consiliul local.

Personalul didactic şi didactic auxiliar, transferat potrivit art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care la data intrării în vigoare a prezentei legi este încadrat cu acest statut în cadrul
serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, îşi păstrează statutul.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, consiliile judeţene, respectiv consiliile
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au obligaţia să desemneze
persoanele dintre cele cu atribuţii de control, care vor constata contravenţiile şi vor aplica sancţiunile
menţionate în prezentul capitol.

(1)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a)art. 88 din Codul familiei;
b)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, cu modificările şi
completările ulterioare, cu excepţia art. 20;
c)Hotărârea Guvernului nr. 604/1997 privind criteriile şi procedurile de autorizare a organismelor
private care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 280 din 16 octombrie 1997;
d)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia
copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 15 octombrie 2001, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 71/2002;
e)lit. A a alin. (2) al art. 3 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului public de
asistenţă socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 90/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificările ulterioare.
(2)Se modifică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la înregistrarea naşterii copilului
abandonat de mamă în spital, cuprinse în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 11 noiembrie 1996, cu
modificările şi completările ulterioare*).
______
*) Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă a fost republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, ulterior fiind modificată şi completată prin Legea nr.
213/2013.
(3)Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

(1)Formarea iniţială în domeniul protecţiei drepturilor copilului este obligatorie pentru toate categoriile
profesionale din sistem şi pentru cei care au atribuţii decizionale privitoare la copil.
(2)Educaţia permanentă şi formarea profesională continuă în domeniul protecţiei speciale a copilului se
asigură pentru toate categoriile profesionale din sistem.
(3)Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu Ministerul
Educaţiei Naţionale, Ministerul Sănătăţii, precum şi, după caz, cu celelalte instituţii publice şi private
interesate vor asigura formarea iniţială şi continuă a personalului care, în exercitarea sarcinilor ce îi
revin, intră în contact cu domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

(1)Furnizorii de servicii sociale acreditaţi au obligaţia de a solicita certificatul de integritate
comportamentală şi documentul de evaluare psihiatrică, la angajarea personalului din cadrul serviciilor
prevăzute la art. 119 şi din structura organizatorică proprie, care, prin natura profesiei, intră în contact
direct cu copilul. Prevederea se aplică şi la încheierea contractelor de voluntariat.
(2)Anual personalul prevăzut la alin. (1) este evaluat din punct de vedere psihologic.
(3)Rapoartele privind expertizele neuropsihiatrice, precum şi rapoartele de evaluare psihologică se
păstrează conform legii la dosarul personal al salariatului.

(1)Regulamentele proprii ale persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de protecţie a copilului vor
specifica expres regulile stabilite pentru a asigura exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor pe
care le au copiii, în conformitate cu vârsta, sănătatea şi gradul de maturitate al acestora.
(2)Aceste regulamente vor fi expuse într-un loc vizibil, astfel încât să permită accesul copiilor şi
informarea lor adecvată.

Prevederile prezentei legi se completează cu alte reglementări care se referă la drepturile copilului,
inclusiv cu prevederile cuprinse în convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Elaborarea proiectelor de acte normative care fac referire la oricare dintre drepturile copilului prevăzute
de prezenta lege se realizează obligatoriu cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice.

(1)Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2005, cu excepţia prevederilor art. 19 alin. (3)*),
art. 84 alin. (2)**), art. 104 alin. (2)***), art. 105 alin. (5)****), art. 107 alin. (2)*****) care intră
în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
______
*) - Art. 24 alin. (3), fost art. 19 alin. (3).
**) - Art. 88 alin. (2), fost art. 84 alin. (2).
***) - Art. 115 alin. (2), fost art. 104 alin. (2).
****) - Art. 116 alin. (5), fost art. 105 alin. (5).
*****) - Art. 119 alin. (2), fost art. 107 alin. (2).
(2)Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor sau a altor
reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în
ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private, competente să
asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi în străinătate, care, din orice motive, nu
sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea legală
a unor persoane din străinătate, prevăzută la art. 24 alin. (3), se elaborează de către Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie******).
______
******) La data de 1 ianuarie 2005 sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie" s-a înlocuit cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ", prin
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Ulterior, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului" s-a înlocuit cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice".
(3)Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, prevăzută la
art. 115 alin. (2), se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie******).
______
******) La data de 1 ianuarie 2005 sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie" s-a înlocuit cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ", prin
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Ulterior, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului" s-a înlocuit cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice".
(4)Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor prevăzute la art. 119 alin.
(2) se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie******).
______
******) La data de 1 ianuarie 2005 sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie" s-a înlocuit cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ", prin
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Ulterior, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului" s-a înlocuit cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice".
(5)Tipurile de servicii specializate, prevăzute la art. 88 alin. (2), ce se asigură pe toată durata
aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, pentru
a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate, precum şi standardele referitoare la
modalitatea de asigurare a acestor servicii se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Copilului şi Adopţie******) în colaborare cu Ministerul Justiţiei.
______
******) La data de 1 ianuarie 2005 sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie" s-a înlocuit cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ", prin
Legea nr. 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind
înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Ulterior, prin art. I pct. 70 din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, sintagma "Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului" s-a înlocuit cu sintagma "Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi
Persoanelor Vârstnice".
(6)Atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului, prevăzute la art. 116 alin. (5), se elaborează de către Ministerul Muncii,
Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
*
**
Prezenta lege transpune dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 12 alin. (5) lit. (a) şi (b) şi ale art. 14 alin. (4) din
Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanţiile
procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016.
-****-
______
*) Republicată în temeiul art. V din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
489 din 8 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 197/2012 privind
asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 754 din 9 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, şi prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie
2013, cu modificările ulterioare.
*
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II-IV din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care nu sunt încorporate în
forma republicată a Legii nr. 272/2004 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale legii
modificatoare:
"- Art. II
Hotărârile Guvernului prevăzute la art. 121*******), art. 871 alin. (2)********), art. 974*********) şi
art. 106 alin. (3)**********) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege,
se adoptă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
______
*******) - Art. 121 a devenit, prin renumerotare, art. 15.
********) - Art. 871 alin. (2) a devenit, prin renumerotare, art. 92 alin. (2).
*********) - Art. 974 a devenit, prin renumerotare, art. 107.
**********) - Art. 106 alin. (3) a devenit, prin renumerotare, art. 118 alin. (3).
- Art. III
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care
beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, mamele
protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi maternali
profesionişti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 2 alin. (1).
- Art. IV
Până la aprobarea legii privind organizarea şi funcţionarea instanţei de tutelă, atribuţiile ce-i revin potrivit
prezentei legi sunt îndeplinite de către instanţa judecătorească."
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 159 din data de 5 martie 2014
*)OUG 30/2020 art. III (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi în baza
Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, cererile, declaraţiile şi
documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul de stat
prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poşta
electronică.
(2)Cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare prevăzute la alin. (1) vizează acordarea următoarelor
beneficii de asistenţă socială:
e)alocaţia lunară de plasament acordată în baza Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(3)Depunerea prin poşta electronică a cererilor, declaraţiilor şi documentelor doveditoare pentru
solicitarea beneficiilor prevăzute la alin. (2) se face astfel:
a)pentru beneficiile prevăzute la lit. e)-f) şi h), la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, în a căror rază teritorială îşi
au domiciliul, reşedinţa ori locuiesc efectiv solicitanţii;
(4)Depunerea prin poşta electronică a cererilor, declaraţilor şi documentelor doveditoare este opţională şi
se realizează în condiţiile în care agenţiile teritoriale ori autorităţile administraţiei publice locale au
dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea
ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de
abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(5)Începând cu data prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada de aplicabilitate a Decretului nr.
195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, decizia de acordare/respingere/
încetare/suspendare a dreptului de asistenţă socială pentru oricare din beneficiile sociale prevăzute la alin.
(2) se poate transmite beneficiarului în format letric sau prin poşta electronică de către agenţia teritorială
emitentă.
*) În tot cuprinsul legii, sintagmele "organism privat autorizat" şi "organism privat acreditat" se
înlocuiesc cu sintagma "furnizor privat acreditat", iar sintagma "organism privat" se înlocuieşte cu
sintagma "furnizor privat".