Titlul I Legea penală şi limitele ei de aplicare / Capitolul I Principii generale
Art. 1: Legalitatea incriminării
(1)Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
(2)Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea
penală la data când a fost săvârşită.
Art. 2: Legalitatea sancţiunilor de drept penal
(1)Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele
care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au
comis fapte prevăzute de legea penală.
(2)Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă
dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.
(3)Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.
Titlul I Legea penală şi limitele ei de aplicare / Capitolul II Aplicarea legii penale
Art. 3: Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
*) Prin Decizia nr. 67/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizările şi stabileşte
următoarele:
"1.Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material
(substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale
prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului
mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul
penal."
Art. 4: Aplicarea legii penale de dezincriminare
Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea
nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă,
pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti
privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din
Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se
constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de
dezincriminare, este neconstituţională.
Art. 5: Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei
(1)În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit
una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate
neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau
completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii
penale mai favorabile.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 5
din sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive
în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
*) Prin Decizia nr. 373/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată prin
care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de
drept: "Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai
favorabilă în cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un
minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024),
şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în
vigoare începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi
formele agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 2181 alin. (4) lit.
g) din Codul penal", şi, în consecinţă stabileşte că:
La stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un
minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024),
şi viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în
vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu
fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în
vedere inclusiv elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare
începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Art. 6: Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1)Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea
completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai
uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru
infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
*) Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza unei
infracţiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în
vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu
maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracţiunea săvârşită prin luarea în considerare a
dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal.
(2)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la
executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii,
pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea
infracţiune.
(3)Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se
înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinânduse
seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte
executarea amenzii.
(4)Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care
au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este
mai favorabilă.
(5)Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi
măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care
au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6)Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau
măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7)Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul
pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită
potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).
Art. 7: Aplicarea legii penale temporare
(1)Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar
dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
(2)Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei
aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.
SECŢIUNEA 2:Aplicarea legii penale în spaţiu
Art. 8: Teritorialitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
(2)Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul,
subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
(3)Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe
teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată
în România.
(4)Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori
pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act
de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.
Art. 9: Personalitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un
cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română
este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani.
(2)În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului
ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca
infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care
nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
(3)Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general
al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi
sesizat sau, după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data
solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească
180 de zile.
Art. 10: Realitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un
cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui cetăţean român
ori a unei persoane juridice române.
(2)Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai dacă fapta nu face obiectul
unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.
Art. 11: Universalitatea legii penale
(1)Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 10,
săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, care
se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:
a)s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime în temeiul
unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea penală a statului pe al
cărui teritoriu a fost comisă;
b)s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.
(2)Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârşit
infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea
procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată
ca executată.
(3)Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit
dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.
Art. 12: Legea penală şi tratatele internaţionale
Dispoziţiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internaţional la care
România este parte.
Art. 13: Imunitatea de jurisdicţie
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor
străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse
jurisdicţiei penale a statului român.
(1)Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care România
este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
(2)Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se
acordă sau se solicită în condiţiile legii.
(3)Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul I Dispoziţii generale
Art. 15: Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
(1)Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi
imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2)Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
(1)Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea
penală.
(2)Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3)Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b)prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4)Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b)nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5)Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un
rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6)Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie.
Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
Art. 17: Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune
Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin
omisiune, când:
a)există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b)autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială
protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul II Cauzele justificative
Art. 18: Dispoziţii generale
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele
justificative prevăzute de lege.
(2)Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.
Art. 19: Legitima apărare
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2)Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct,
imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes
general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
(3)Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a
respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând
de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în
timpul nopţii.
Art. 20: Starea de necesitate
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate.
(2)Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat
şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane
sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt
vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Art. 21: Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de
lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor
prevăzute de aceasta.
(2)Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei
obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod
vădit ilegală.
Art. 22: Consimţământul persoanei vătămate
(1)Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate,
dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2)Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii,
precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul III Cauzele de neimputabilitate
Art. 23: Dispoziţii generale
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile
vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2)Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului
fortuit.
Art. 24: Constrângerea fizică
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice
căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Art. 25: Constrângerea morală
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale,
exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu
putea fi înlăturat în alt mod.
Art. 26: Excesul neimputabil
(1)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de
legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale
cu gravitatea atacului.
(2)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de
necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai
grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Art. 27: Minoritatea făptuitorului
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii
acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Art. 28: Iresponsabilitatea
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le
controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul
comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le
controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.
(1)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care
depinde caracterul penal al faptei.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte,
numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul
culpei.
(3)Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori
împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii
legale extrapenale.
(5)Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau
cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în
niciun fel evitată.
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări
care nu putea fi prevăzută.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul IV Tentativa
(1)Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a
fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2)Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa
modului cum a fost concepută executarea.
Art. 33: Pedepsirea tentativei
(1)Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.
(2)Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale
cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa
închisorii de la 10 la 20 de ani.
Art. 34: Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
(1)Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat
autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat
el însuşi consumarea infracţiunii.
(2)Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului
constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul V Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 35: Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
(1)Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în
realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul
aceleiaşi infracţiuni.
(2)Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element
circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de
legea penală.
Art. 36: Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă
(1)Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv
cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2)Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(3)Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav
al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă
consumată.
Art. 37: Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat ulterior şi
pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de
infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai
uşoară decât cea pronunţată anterior.
*) Prin Decizia nr. 11/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 37 din Codul penal, în ipoteza în care
constată existenţa unei condamnări definitive pentru o infracţiune continuată, instanţa învestită cu
judecarea unor acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni va
proceda la recalcularea pedepsei ţinând seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, va stabili o
pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunţată anterior şi va dispune anularea
formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare şi emiterea unora noi în
conformitate cu hotărârea pronunţată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.
Art. 38: Concursul de infracţiuni
(1)Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de
aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru
vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă
pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
(2)Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din
cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul
mai multor infracţiuni.
Art. 39: Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
(1)În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte
şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a)când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare
ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se
adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o
infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu
infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,
operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate
ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru
infracţiunea (C).
c)când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se
adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, şi stabileşte că,
în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de
infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracţiunile
concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel:
- se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte
amenzi stabilite;
- se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului celui mai mare al zileloramendă
stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă
corespunzătoare celorlalte amenzi;
- se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea cuantumului pedepsei
rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante."
d)când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa
închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e)când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică
pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2)Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea
mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu
10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre
infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se
poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Art. 40: Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
(1)Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune
concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o
infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu
infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,
operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate
ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru
infracţiunea (C).
(2)Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas
definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune
concurentă.
(3)Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea
ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
(4)Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul
în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa
închisorii.
(5)
În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o
hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea
de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
(1)Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa
închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare,
condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2)Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe
viaţă.
(3)Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare
pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
*) D. 13/2023 - Aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Codul penal privind recidiva
internaţională, în situaţia existenţei unei condamnări definitive dispuse de o instanţă străină, se
poate realiza numai în urma parcurgerii procedurii de recunoaştere a hotărârii străine de
condamnare, exclusiv pe cale incidentală, prevăzută de art. 147 din Legea nr. 302/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe baza menţiunilor existente în
sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS).
Art. 42: Condamnări care nu atrag starea de recidivă
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
a)faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b)infracţiunile amnistiate;
c)infracţiunile săvârşite din culpă.
Art. 43: Pedeapsa în caz de recidivă
(1)Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se
săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se
adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
*) În interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5), prin pedeapsa "executată sau considerată ca
executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca
urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care o
infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât şi cu
infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,
operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i aplicate
ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru
infracţiunea (C).
(2)Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt
săvârşite mai muite infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de
recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul
rămas neexecutat din aceasta.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că dispoziţiile art. 43 alin. (2) presupun ca toate
infracţiunile concurente să fie săvârşite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată
parţial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracţiuni este în concurs şi cu cea
care constituie primul termen al recidivei.
(3)Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10
ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu
închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4)Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă
este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5)Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se
săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de
lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
*) În interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5), prin pedeapsa "executată sau considerată ca
executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca
urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013.
(6)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai
înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat
se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
(7)Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a
fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Art. 44: Pluralitatea intermediară
(1)Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată,
condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege
pentru starea de recidivă.
(2)În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa
anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi stabileşte că în interpretarea
şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal, în cazul pluralităţii
intermediare de infracţiuni, în ipoteza în care primul şi/sau al doilea termen al pluralităţii
intermediare este format dintr-un concurs de infracţiuni, contopirea tuturor pedepselor stabilite se
realizează, în cadrul unei operaţiuni unice, potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de
infracţiuni.
Art. 45: Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de
pluralitate de infracţiuni
(1)Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta
se aplică alături de pedeapsa principală.
(2)Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi
natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.
(3)Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut:
a)în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre
acestea;
b)în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la
pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.
(4)În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din pedeapsa
complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei
complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
(5)Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii,
se aplică dispoziţiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
*) Decizia ICCJ nr. 18/2021 - În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din
Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracţiuni, aplicarea pedepsei
accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală iniţială şi, apoi, pe
lângă pedeapsa principală rezultantă.
(6)Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit,
luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează.
(7)Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe
durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate
conform art. 112 se cumulează.
Titlul II Infracţiunea / Capitolul VI Autorul şi participanţii
Art. 46: Autorul şi coautorii
(1)Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
(2)Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă
prevăzută de legea penală.
(1)Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală.
(2)Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va
tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea
faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Art. 49: Pedeapsa în cazul participanţilor
Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia
fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.
Art. 50: Circumstanţe personale şi reale
(1)Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra
celorlalţi.
(2)Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai în
măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Art. 51: Împiedicarea săvârşirii infracţiunii
(1)Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea
infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi
consumarea infracţiunii.
(2)Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o altă
infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
Art. 52: Participaţia improprie
(1)Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la
care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
(2)Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o
altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru fapta comisă cu intenţie.
(3)Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(4)Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.
Titlul III Pedepsele / Capitolul I Categoriile pedepselor
Art. 53: Pedepsele principale
Pedepsele principale sunt:
a)detenţiunea pe viaţă;
b)închisoarea;
c)amenda.
Art. 54: Pedeapsa accesorie
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
privative de libertate.
Art. 55: Pedepsele complementare
Pedepsele complementare sunt:
a)interzicerea exercitării unor drepturi;
b)degradarea militară;
c)publicarea hotărârii de condamnare.
Titlul III Pedepsele / Capitolul II Pedepsele principale
Art. 56: Regimul detenţiunii pe viaţă
Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se execută potrivit
legii privind executarea pedepselor.
Art. 57: Neaplicarea detenţiunii pe viaţă
Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în
locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa
interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.
Art. 58: Înlocuirea detenţiunii pe viaţă
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de ani în
timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii
pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a
avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile
stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio
posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării
sociale.
Art. 59: Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă
În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de
detenţiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.
SECŢIUNEA 2:Închisoarea
Art. 60: Regimul închisorii
Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de
ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
SECŢIUNEA 3:Amenda
Art. 61: Stabilirea amenzii
(1)Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.
(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zileloramendă. Suma corespunzătoare unei
zile-amendă, cuprinsă între 60 lei şi 600 lei, se înmulţeşte cu numărul zileloramendă, care este
cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3)Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a
pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de
situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele
aflate în întreţinerea sa.
(4)Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a)60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa
amenzii;
b)120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii de cel mult doi ani;
c)180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de 2 ani.
(5)Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa
prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse,
limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
(6)Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică
limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5).
Art. 62: Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
(1)Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă
pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2)Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină
în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca
efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3)La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de
valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Art. 63: Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
(1)Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte,
numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu
închisoare.
(2)Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate
se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa
închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.
(3)În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin. (2),
unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Art. 64: Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii
(1)În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive
neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia
de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această
muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
(2)Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia
de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.
(3)Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de
probaţiune.
(4)Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata
amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5)Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un
număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a)persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile
stabilite de instanţă;
b)persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală
a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se
adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.
(6)Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă consimţământul
la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte
cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
Titlul III Pedepsele / Capitolul III Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
Art. 65: Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării
unor drepturi
(1)Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1)
lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a
exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau a unora dintre acestea.
(3)Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă
de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
*) ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabileşte că:
aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1)
lit. a), b) şi d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă
complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluţii de condamnare la pedeapsa
amenzii.
(4)În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1)
lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată
ca executată.
SECŢIUNEA 2:Pedepsele complementare
Art. 66: Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea
exercitării unuia sau a mai multora dintre următoarele drepturi:
a)dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b)dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c)dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d)dreptul de a alege;
e)drepturile părinteşti;
f)dreptul de a fi tutore sau curator;
g)dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de
care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h)dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i)dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j)dreptul de a părăsi teritoriul României;
k)dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
l)dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m)dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;
n)dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a
comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o)dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima
desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
(11)Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se dispune de către instanţă
după cum urmează:
a)pe o perioadă de la 1 la 5 ani, în cazul interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la lit. a)-h) şi
j)-o);
b)pe o perioadă de la 1 la 10 ani, în cazul interzicerii exercitării dreptului prevăzut la lit. i).
(2)Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa
dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b).
(3)Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune cumulativ.
(4)Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de
a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură
sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată.
(5)Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi lit. o), instanţa
individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Art. 67: Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă
pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi
gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este
necesară.
(2)Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede
această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
(3)Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care
s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Art. 68: Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1)Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a)de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b)de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere;
c)după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după
împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de
supraveghere a liberării condiţionate.
(2)În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla
pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3)Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea
pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea
din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data
revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Art. 69: Degradarea militară
(1)Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a
purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(2)Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în
rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani
sau detenţiunea pe viaţă.
(3)Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în
retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este
închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Art. 70: Publicarea hotărârii definitive de condamnare
(1)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura
şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că
publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
(2)Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian
local sau naţional, o singură dată.
(3)Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate,
fără a se dezvălui identitatea altor persoane.
Titlul III Pedepsele / Capitolul IV Calculul duratei pedepselor
Art. 71: Durata executării
(1)Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a
început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2)Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
(3)Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în
durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare
se constată în cursul executării pedepsei.
(4)Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a
pedepselor, intră în durata executării pedepsei.
Art. 72: Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate
(1)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade
din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost
urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente,
chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii
preventive.
(2)Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade
şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
(3)În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă
unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.
Art. 73: Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării
(1)În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă,
precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se
scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în
afara ţării este amenda.
Titlul III Pedepsele / Capitolul V Individualizarea pedepselor
Art. 74: Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1)Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii
săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g)nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2)Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de
criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.
SECŢIUNEA 2:Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante
Art. 75: Circumstanţe atenuante
(1)Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a)săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o
provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a
demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b)depăşirea limitelor legitimei apărări;
c)depăşirea limitelor stării de necesitate.
d)acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale
sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de
această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu
se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlhărie,
piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj
judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii
publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate, contra
securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid,
contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a
infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de
corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor
financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor
explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de
droguri, privind regimul juridic al substanţelor dopante, a celor privind spălarea banilor, privind
activităţile aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea
aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu
caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea
unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de
origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.
(2)Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a)eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
b)împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea
infractorului.
Art. 76: Efectele circumstanţelor atenuante
(1)În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege
pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
(2)Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor
atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3)Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul
circumstanţelor atenuante reţinute.
Art. 77: Circumstanţe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
a)săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b)săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;
c)săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori
bunuri;
d)săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un
minor;
e)săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate,
datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
f)săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe
psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii;
g)săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate,
de starea de asediu sau de starea de urgenţă;
h)săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen,
orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel,
considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.
Art. 78: Efectele circumstanţelor agravante
(1)În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul
special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor
până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica
un spor de cel mult o treime din maximul special.
(2)Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul
circumstanţelor agravante reţinute.
Art. 79: Concursul între cauze de atenuare sau de agravare
(1)Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca
efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea
săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe
atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
(2)Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii
penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe
agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.
(3)Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a
pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de
pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
SECŢIUNEA 3:Renunţarea la aplicarea pedepsei
Art. 80: Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei
(1)Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite
următoarele condiţii:
a)infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor
produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul
urmărit;
b)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum
şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi
inoportuna din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2)Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:
a)infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a)
şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b)faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
d)pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.
(3)În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru
fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
(1)Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment.
(2)Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la
aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la
care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
(3)În caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment.
Art. 82: Anularea şi efectele renunţării la aplicarea pedepsei
(1)Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei
decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.
(2)Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi
a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
(3)Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea
la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise
anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă
chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte
pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se
apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
SECŢIUNEA 4:Amânarea aplicării pedepsei
Art. 83: Condiţiile amânării aplicării pedepsei
(1)Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de
supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a)pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de
cel mult 2 ani;
b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor
prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit
termenul de reabilitare;
c)infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum
şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu
este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2)Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire
penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
(21)Nu se poate dispune amânarea pedepsei în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 335 şi 336.
(3)Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte
pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.
(4)Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi
atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă
va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa
obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Art. 84: Termenul de supraveghere
(1)Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a
hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
(2)Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în
condiţiile stabilite de instanţă.
Art. 85: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi
întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
(2)Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să
execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60
de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate,
persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de
executare a pedepselor;
c)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul
de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
d)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e)să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis
infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanţă;
g)să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i)să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j)să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru
săvârşirea infracţiunii,
(3)Pentru stabilirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) lit. b), instanţa va consulta informaţiile puse
la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de
executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
(4)Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret,
conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(5)Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
(1)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)- e) se
comunică serviciului de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)- c) şi alin. (5) se face
de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85
alin. (2) lit. d)- j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire
la orice încălcare a acestora.
(3)Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor
prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)- d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare.
(4)Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze
instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea
executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile
stabilite, obligaţiile ce îi revin;
c)persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu
cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 87: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie
impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor
existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura
persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când
apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 88: Revocarea amânării aplicării pedepsei
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu
respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi
dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
(2)În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu
îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune
aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio
posibilitate să le îndeplinească.
(3)Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune,
cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a
pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi
dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi
pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de
infracţiuni.
(4)Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca
amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod
corespunzător.
Art. 89: Anularea amânării aplicării pedepsei
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai
săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea,
pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se
anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau
pluralitate intermediară.
(2)În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei,
termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei.
Art. 90: Efectele amânării aplicării pedepsei
(1)Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu
este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea
săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere,
nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare.
(2)Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a
obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
SECŢIUNEA 5:Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Art. 91: Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt
întrunite următoarele condiţii:
a)pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3
ani;
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal,
când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar
dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu
excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit
termenul de reabilitare;
c)infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de
eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum
şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi,
chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2)Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile art. 62,
amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(3)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:
a)pedeapsa aplicată este numai amenda;
b)aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c)infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
d)în cazul în care legea specială o prevede în mod expres.
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Codul penal, când
pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă
executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere.
(31)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336.
(32)Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul
infracţiunilor prevăzute la art. 209-211.
(4)Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor
ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei
sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va
respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului
de supraveghere.
Art. 92: Termenul de supraveghere
(1)Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere
pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata
pedepsei aplicate.
(2)Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3)Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de
supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în cazul anulării amânării aplicării unei
pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante,
termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de
la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei principale rezultante.
Art. 93: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele
măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă,
(2)Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele
obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul
de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d)să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
(3)Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de
instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor.
(4)Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3), instanţa va consulta informaţiile
puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de
executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
(5)Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 94: Supravegherea condamnatului
(1)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)- e) se
comunică serviciului de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi
alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor
prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi lit. d) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul
de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3)Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor
prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4)Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze
instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea
executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile
stabilite, obligaţiile care îi revin;
c)persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu
cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Art. 95: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie
impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor
existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura
condamnatului şanse mai mari de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când
apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 96: Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu
respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa
revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(2)Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte
integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune
executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să
le îndeplinească.
(3)Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost
executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi
alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa
închisorii care a înlocuit amenda.
(4)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune,
descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune
executarea pedepsei.
(5)Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit
dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6)Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin.
(4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 97: Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai
săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea,
pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se
anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau
pluralitate intermediară.
(2)În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune
suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91.
Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se
calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat
anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Art. 98: Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1)În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea
termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
(2)Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de
siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
SECŢIUNEA 6:Liberarea condiţionată
Art. 99: Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă
(1)Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
a)cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b)cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,
afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d)instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
societate.
(2)Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la
care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori
dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(3)De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10
ani.
Art. 100: Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii
(1)Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a)cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu
depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în
cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b)cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c)cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,
afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d)instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
societate.
(2)În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea
condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu
depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de
10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).
(3)În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz,
liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din
durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când
pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4)În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata
pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz,
liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din
durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când
pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5)Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la
care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori
nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(6)Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie
termen de supraveghere pentru condamnat.
Art. 101: Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1)Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare,
condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
(2)În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b)să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul
de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c)să nu părăsească teritoriul României;
d)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanţă;
e)să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea
infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f)să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3)Obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)- g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate
în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
(4)Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)-f), instanţa individualizează, în concret,
conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(5)Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se execută din
momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de
supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)- g) se execută
pe toată durata termenului de supraveghere.
(6)[textul din Art. 101, alin. (6) din partea I, titlul III, capitolul V, sectiunea 6 a fost abrogat la
01-feb-2014 de Art. 245, punctul 13. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012]
Art. 102: Supravegherea condamnatului
(1)Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c)- e) se comunică serviciului
de probaţiune.
(2)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se face de
serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101
alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la
orice încălcare a acestora.
(3)Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi
realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială.
(4)Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea
executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile
stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Art. 103: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi
obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune
modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de
reintegrare socială.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când
apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 104: Revocarea liberării condiţionate
(1)Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de
supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea
restului de pedeapsă.
(2)Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost
descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la
pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi
dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi
se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care
o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât
şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,
operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i
aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită
pentru infracţiunea (C).
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării
condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Art. 105: Anularea liberării condiţionate
(1)Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată
mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa
închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după
caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, sintagma "dacă pe parcursul termenului de supraveghere se
descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării"
vizează atât situaţia infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite după
acordarea liberării condiţionate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât şi situaţia
infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite anterior liberării condiţionate.
*) Prin Decizia nr. 22/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul în care
o infracţiune (A) este concurentă atât cu infracţiunea ce reprezintă primul termen (B), cât
şi cu infracţiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,
operaţiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de
infracţiuni între pedepsele stabilite pentru infracţiunile (A) şi (B), rezultantei fiindu-i
aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită
pentru infracţiunea (C).
(2)În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99
sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de
supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări.
(3)Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata
pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării
liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Art. 106: Efectele liberării condiţionate
În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea
termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o
cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
Titlul IV Măsurile de siguranţă / Capitolul I Dispoziţii generale
Art. 107: Scopul măsurilor de siguranţă
(1)Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii
faptelor prevăzute de legea penală.
(2)Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală,
nejustificată.
(3)Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Art. 108: Categoriile măsurilor de siguranţă
Măsurile de siguranţă sunt:
a)obligarea la tratament medical;
b)internarea medicală;
c)interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d)confiscarea specială.
e)confiscarea extinsă.
Titlul IV Măsurile de siguranţă / Capitolul II Regimul măsurilor de siguranţă
Art. 109: Obligarea la tratament medical
(1)Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau
de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un
tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea
de pericol.
(2)Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune
internarea medicală.
(3)Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate,
tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Art. 110: Internarea medicală
Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o
boală infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o
unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să
înlăture starea de pericol.
Art. 111: Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
(1)Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac
inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru
desfăşurarea unei alte activităţi, se poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa
acea funcţie ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate.
(2)Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an,
dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face
decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Art. 112: Confiscarea specială
(1)Sunt supuse confiscării speciale:
a)bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
b)bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a
cunoscut scopul folosirii lor;
c)bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei
persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d)bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau
pentru a răsplăti pe făptuitor;
e)bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f)bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
(2)În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit
disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent
bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la
aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute
de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu
aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca
echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(4)Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.
(5)Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)- e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă
bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(6)Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării,
precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).
Art. 1121: Confiscarea extinsă
Indice
(1)Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se
dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează
convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se
poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.
(2)Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o
perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data
emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor
transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea
confiscării.
(3)Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de
către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra
căreia persoana condamnată deţine controlul.
(4)Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5)La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în
vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată,
membrii familiei acesteia.
(6)Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la
concurenţa valorii acestora.
(7)Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor
supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8)Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care
excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.
Titlul V Minoritatea / Capitolul I Regimul răspunderii penale a minorului
Art. 113: Limitele răspunderii penale
(1)Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2)Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit
fapta cu discernământ.
(3)Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Art. 114: Consecinţele răspunderii penale
(1)Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o
măsură educativă neprivativă de libertate.
(2)Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de
libertate în următoarele cazuri:
a)dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată
ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
b)atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau
mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Art. 115: Măsurile educative
(1)Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a)stagiul de formare civică;
b)supravegherea;
c)consemnarea la sfârşit de săptămână;
d)asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a)internarea într-un centru educativ;
b)internarea într-un centru de detenţie.
(2)Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114,
potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
Art. 116: Referatul de evaluare
(1)În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74, instanţa va
solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate
referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le
urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă.
(2)Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a
obligaţiilor impuse se întocmeşte de către serviciul de probaţiune în toate cazurile în care instanţa
dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse,
cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 126, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de
detenţie.
Titlul V Minoritatea / Capitolul II Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
Art. 117: Stagiul de formare civică
(1)Măsura educativa a stagiului de formare civica consta în obligaţia minorului de a participa la un
program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-i ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la
care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la
comportamentul său viitor.
(2)Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata cursului de formare
civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a afecta programul şcolar sau
profesional al minorului.
Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul
programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub coordonarea serviciului de
probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi
prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea
afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Art. 119: Consemnarea la sfârşit de săptămână
(1)Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia minorului de a nu
părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară
de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a
desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă.
(2)Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Art. 120: Asistarea zilnică
(1)Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta un program
stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor,
precum şi interdicţiile impuse minorului.
(2)Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, iar supravegherea
se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Art. 121: Obligaţii ce pot fi impuse minorului
(1)Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune
minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a)să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
b)să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă;
c)să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanţă;
d)să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
e)să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
f)să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
g)să participe, singur sau, după caz, împreună cu părinţii sau cu un alt reprezentant legal, la
programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private.
(2)Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanţa individualizează, în concret,
conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(3)Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea serviciului de
probaţiune.
(4)Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune
are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a)au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea
executării unora dintre acestea;
b)persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută,
în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Art. 122: Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1)Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi
obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune
modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai
mari de îndreptare.
(2)Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază
că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Art. 123: Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
(1)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau
a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
a)prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta;
b)înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c)înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat
măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate
condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa înlocuieşte măsura
educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3)Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte
o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior,
instanţa dispune:
a)prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru
aceasta;
b)înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c)înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4)În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), instanţa
poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de executare a celor
existente.
Titlul V Minoritatea / Capitolul III Regimul măsurilor educative privative de libertate
Art. 124: Internarea într-un centru educativ
(1)Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o
instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi
formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială.
(2)Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
(3)Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru
o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un
centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o
poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie.
*) Potrivit Deciziei nr. 17/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în aplicarea
dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-
un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie, fiind incidentă ipoteza
concursului de infracţiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de
detenţie perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ.
(4)În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea
cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:
a)înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18
ani;
b)liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5)Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre
obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau
obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului
rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
(7)În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii
internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra
înlocuirii şi dispune:
a)executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei
acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b)internarea într-un centru de detenţie.
Art. 125: Internarea într-un centru de detenţie
(1)Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o
instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma
programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare
profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2)Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori
detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.
(3)Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o
infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi
maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute
de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată
până la data hotărârii.
(4)În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea
cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:
a)înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18
ani;
b)liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5)Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre
obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6)Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau
obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului
rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie.
(7)În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii
internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra
înlocuirii şi dispune:
a)executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie;
b)prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).
Art. 126: Schimbarea regimului de executare
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a
împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică
procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune
continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Art. 127: Calculul duratei măsurilor educative
În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71-73 se aplică în mod
corespunzător.
Titlul V Minoritatea / Capitolul IV Dispoziţii comune
Art. 128: Efectele cauzelor de atenuare şi agravare
În cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare şi agravare sunt avute în
vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare
măsură educativă.
Art. 129: Pluralitatea de infracţiuni
(1)În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură
măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în
art. 74.
(2)În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după
majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar
pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:
a)dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b)dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică
pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii
educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după
majorat. Pedeapsa astfel obţinută nu poate depăşi durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b), dacă ambele infracţiuni ar fi fost comise după majorat.
c)dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se
execută numai această pedeapsă;
d)dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura
educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege
pentru aceasta.
(3)În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din
momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat până la data judecării.
(4)În cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente se aplică mai întâi
regulile referitoare la concursul de infracţiuni, după care se face aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(5)Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării aplicării
pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.
Art. 130: Descoperirea unei infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii
Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub
supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o
infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură
educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în
mod corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4).
Art. 131: Prescripţia răspunderii penale a minorilor
Termenele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate pentru cei
care la data săvârşirii infracţiunii erau minori şi se întrerup sau se suspendă în condiţiile prevăzute
de lege pentru majori.
Art. 132: Prescripţia executării măsurilor educative
(1)Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
(2)Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii
educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
(3)Termenele de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se suspendă în condiţiile
prevăzute de lege pentru majori.
(4)În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai
grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
Art. 133: Efectele măsurilor educative
Măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi.
Art. 134: Minorul devenit major
(1)Dispoziţiile prezentului titlu se aplică şi majorilor care, la data săvârşirii infracţiunii, aveau
vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
(2)Când, la data pronunţării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate,
infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa, ţinând seama de posibilităţile sale de îndreptare, de
vârsta acestuia, precum şi de celelalte criterii prevăzute în art. 74, poate dispune executarea măsurii
educative într-un penitenciar.
Titlul VI Răspunderea penală a persoanei juridice / Capitolul I Dispoziţii generale
Art. 135: Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1)Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru
infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
(2)Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce
nu poate face obiectul domeniului privat.
(3)Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a
contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi stabileşte că:
"Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi
autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, şi abuz în
serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal."
Art. 136: Pedepsele aplicabile persoanei juridice
(1)Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2)Pedeapsa principală este amenda.
(3)Pedepsele complementare sunt:
a)dizolvarea persoanei juridice;
b)suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la
3 ani;
c)închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d)interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
e)plasarea sub supraveghere judiciară;
f)afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Art. 137: Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
(1)Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească
statului.
(2)Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zileamendă,
cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins
între 30 de zile şi 600 de zile.
(3)Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a
pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de
veniturile totale şi activele totale cuprinse în situaţiile financiare anuale sau, după caz, în
raportările contabile anuale, pe care persoana juridică are obligaţia de a le întocmi şi depune,
potrivit legii, pentru exerciţiul financiar anterior trimiterii în judecată.
(31)Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de
valoarea activului patrimonial la data trimiterii în judecată, în cazul persoanei juridice care:
a)nu are obligaţia întocmirii şi depunerii, potrivit legii, a documentelor prevăzute la alin. (3);
b)a fost înfiinţată în anul trimiterii în judecată.
(4)Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a)60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa
amenzii;
b)120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau
alternativ cu pedeapsa amenzii;
c)180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d)240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e)360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau
detenţiunea pe viaţă.
(5)Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial,
limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu
o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de
valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Titlul VI Răspunderea penală a persoanei juridice / Capitolul II Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Art. 138: Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice
(1)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată
că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt
necesare.
(2)Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede
această pedeapsă.
(3)Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ.
(4)Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
Art. 139: Dizolvarea persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
a)persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b)obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 3 ani.
(2)În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) - e), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
(3)[textul din Art. 139, alin. (3) din partea I, titlul VI, capitolul II a fost abrogat la 01-feb-2014 de
Art. 245, punctul 16. din titlul III, capitolul II din Legea 187/2012]
Art. 140: Suspendarea activităţii persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea
desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice în realizarea căreia a fost
săvârşită infracţiunea,
(2)În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute în art. 136 alin. (3)
lit. f), instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până
la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3)Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa complementară nu a fost pusă
în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
Art. 141: Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice
(1)Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi aplicate
instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori
aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
presei.
Art. 142: Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
(1)Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în
închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop
lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
presei.
Art. 143: Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în
interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de
achiziţii publice, prevăzute de lege.
Art. 144: Plasarea sub supraveghere judiciară
(1)Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfăşurarea sub
supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii, pe o
perioadă de la un an la 3 ani.
(2)Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că persoana juridică
nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care
instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa
prevăzută la art. 140.
(3)Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141.
Art. 145: Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare
(1)Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe cheltuiala
persoanei juridice condamnate.
(2)Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea altor
persoane.
(3)Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de instanţă,
pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
(4)Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, prin
intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală,
desemnate de instanţă.
(5)Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte numărul
apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale
durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.
Titlul VI Răspunderea penală a persoanei juridice / Capitolul III Dispoziţii comune
Art. 146: Recidiva în cazul persoanei juridice
(1)Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri
de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie
sau cu intenţie depăşită.
(2)În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se
majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul general al pedepsei amenzii.
(3)Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru noua
infracţiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat din
aceasta.
(4)Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.
Art. 147: Atenuarea şi agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1)În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori
agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege
pentru persoana fizică.
(2)În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepţia
dizolvării, sau cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele
complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică cea mai grea,
(3)În caz de pluralitate de infracţiuni, măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
Art. 148: Prescripţia răspunderii penale
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condiţiile prevăzute de lege pentru persoana
fizică, dispoziţiile art. 153-156 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 149: Prescripţia executării pedepsei
(1)Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.
(2)Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen
de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca
executată.
(3)Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod corespunzător.
Art. 150: Reabilitarea persoanei juridice
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa
amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta nu a
mai săvârşit nicio altă infracţiune.
Art. 151: Efectele comasării şi divizării persoanei juridice
(1)În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare intervenită
după comiterea infracţiunii /răspunderea penală şi consecinţele acesteia se vor angaja:
a)în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b)în sarcina persoanei juridice absorbante;
c)în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracţiuni din
patrimoniul persoanei divizate.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama, după caz, de:
a)veniturile totale şi activele totale cuprinse în ultima situaţie financiară sau, după caz, raportare
contabilă pe care persoana juridică care a comis infracţiunea are obligaţia de a le întocmi şi
depune, potrivit legii, anterior fuziunii ori divizării, cu luarea în considerare a părţii din patrimoniul
acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune;
b)valoarea activului patrimonial de la data fuziunii ori divizării, în cazul persoanei juridice care,
potrivit legii, nu are obligaţia întocmirii şi depunerii documentelor prevăzute la lit. a), respectiv, în
cazul persoanei juridice înfiinţate în anul trimiterii în judecată, cu luarea în considerare a părţii din
patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune.
Titlul VII Cauzele care înlătură răspunderea penală
Art. 152: Efectele amnistiei
(1)Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după
condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale
condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
(2)Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
Art. 153: Prescripţia răspunderii penale
(1)Prescripţia înlătură răspunderea penală.
(2)Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a)infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b)infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea
victimei.
c)infracţiunilor prevăzute la art. 209-211, 213, 218, 2181, 219, 2191 şi 282;
(3)Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b)
pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a
acestei dispoziţii.
Art. 154: Termenele de prescripţie a răspunderii penale
(1)Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a)15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 20 de ani;
b)10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani,
dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c)8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar
care nu depăşeşte 10 ani;
d)5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar
care nu depăşeşte 5 ani;
e)3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an
sau amenda.
(2)Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În
cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul
infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul
infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
*) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în interpretarea şi aplicarea
art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal, stabileşte că:
Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a
răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei
pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei
primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit.
*) Prin Decizia nr. 1/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data
săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii
penale în cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt
realizate, la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data
comiterii primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a
mai multor modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp
care se interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte
modalităţi alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalităţile
normative de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte
corespunzătoare unei singure modalităţi normative.
(3)În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de
la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare
rezultatului definitiv produs.
(4)În cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi al infracţiunilor contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum şi al
infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să
curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea
majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.
*) Prin Decizia nr. 7/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4886 alin. (1) din Codul de
procedură penală raportat la art. 285 din acelaşi cod şi art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca
obiect contestaţii privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificaţi (sau
identificabili), deşi organele de urmărire penală au depus diligenţele necesare în acest scop, se
stabilesc termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică şi identificarea făptuitorilor) şi,
respectiv, în care o nouă contestaţie nu poate fi formulată.
Art. 155: Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act
de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
*) Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul
penal sunt neconstituţionale. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal cu următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii
penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză."
(2)După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
(3)Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă
actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
(4)Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite
îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
*) Prin Decizia nr. 391/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea prin care se solicită
pronunţarea unei hotărâri prealabile şi stabileşte că:
1.În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul
termenului de prescripţie a răspunderii penale nu se ia în considerare şi perioada cuprinsă între data
rămânerii definitivă a hotărârii iniţiale de condamnare şi data redeschiderii procesului penal.
2.Ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripţie generală conform
art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a
condamnării iniţiale, în aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin
prisma declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile
nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.
(5)Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de
prescripţie a răspunderii penale.
Art. 156: Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1)Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală
sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau
continuarea procesului penal.
(2)Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Art. 157: Lipsa plângerii prealabile
(1)În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură
răspunderea penală.
(2)Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea
prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
(3)Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la
săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea.
(4)În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de
exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acţiunea penală se poate
pune în mişcare şi din oficiu.
(5)Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte
de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acţiunea penală poate fi pusă
în mişcare din oficiu.
Art. 158: Retragerea plângerii prealabile
(1)Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive,
în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
introducerea unei plângeri prealabile.
*) Prin Decizia nr. 30/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în cazul infracţiunilor
pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din
oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată
ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa încât retragerea plângerii
prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal.
(2)Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea
a fost retrasă.
(3)Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii prealabile se face numai
de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se
face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(4)În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de
introducerea unei plângeri prealabile, indiferent dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în urma
unei plângeri prealabile sau din oficiu, în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai
dacă este însuşită de procuror.
(5)În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie,
retragerea plângerii penale nu produce efecte.
(1)Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu,
dacă legea o prevede în mod expres.
(2)Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3)Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are
loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) şi
constată că acestea sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în
judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la
acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit.
*) Prin Decizia nr. 222/2023 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi
constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 159 alin. (3) teza finală din Codul penal, care priveşte
sintagma "şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei", este constituţională numai
în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului
de sesizare a instanţei, într-o infracţiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă
împăcarea.
(4)Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor
legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor
prevăzute de lege.
(5)În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional
ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a
săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au
participat la comiterea aceleiaşi fapte.
(6)În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate,
dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Titlul VIII Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
Art. 160: Efectele graţierii
(1)Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia
în alta mai uşoară.
(2)Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare şi măsurilor educative neprivative de
libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
(3)Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.
(4)Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în
afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.
Art. 161: Prescripţia executării pedepsei
(1)Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
(2)Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
a)infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise;
b)infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea
victimei.
(3)Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la
alin. (2) lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de
prescripţie a executării.
Art. 162: Termenele de prescripţie a executării pedepsei
(1)Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:
a)20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai
mare de 15 ani;
b)5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte
pedepse cu închisoarea;
c)3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
(2)Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas
definitivă.
(3)În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub
supraveghere ori liberării condiţionate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când
hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.
(4)În cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie
începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu
restul de pedeapsă neexecutat.
(5)În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripţie curge de la
data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei
închisorii.
(6)Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de siguranţă nu se prescriu.
(7)Prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele
ulterioare de modificare a acesteia.
Art. 163: Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1)Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării
pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou
termen de prescripţie de la data sustragerii.
(2)Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei
infracţiuni.
(3)Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin înlocuirea
obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Art. 164: Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1)Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute
în Codul de procedură penală.
(2)Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Titlul IX Cauzele care înlătură consecinţele condamnării
Art. 165: Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu
depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă
în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
Art. 166: Reabilitarea judecătorească
(1)Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor
termene:
a)4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;
b)5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
c)7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei
detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
d)10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a
graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.
(2)Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanţa,
evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.
Art. 167: Calculul termenului de reabilitare
(1)Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea
pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2)Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost
achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3)În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de
graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.
(4)În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii
termenului de supraveghere.
(5)În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea
mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
Art. 168: Condiţiile reabilitării judecătoreşti
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:
a)nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;
b)a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea
de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească
sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.
Art. 169: Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti
(1)Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă
din condamnare.
N.R.: "Stabileşte că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1) din
Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de omor,
reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a
comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu împiedică reţinerea
elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal."
(2)Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos
în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.
(3)Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.
Art. 170: Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească
(1)În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un
termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă.
(2)Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a
precedat noua cerere.
(3)Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit
Codului de procedură penală.
Art. 171: Anularea reabilitării
Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai
săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de
reabilitare.
Titlul X Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Art. 172: Dispoziţii generale
Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele arătate în prezentul titlu,
înţelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune
altfel.
Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de
urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.
Art. 174: Săvârşirea unei infracţiuni
Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre
faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea
la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.
*) Prin Decizia nr. 1/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi
stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 174 din Codul penal, prin data săvârşirii
infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în
cazul infracţiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate,
la date diferite, mai multe modalităţi normative ale elementului material, se înţelege data comiterii
primei modalităţi alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor
modalităţi alternative din conţinutul infracţiunii şi indiferent de intervalul de timp care se
interpune între data săvârşirii primei modalităţi alternative şi comiterea unei alte modalităţi
alternative ori între actele care compun acţiunea caracteristică uneia din modalităţile normative
de săvârşire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte
corespunzătoare unei singure modalităţi normative.
Art. 175: Funcţionar public
(1)Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau
temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a)exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b)exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
*) Prin Decizia nr. 37/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că persoana care deţine o
funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit
dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal.
c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2)De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care
exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale
reprezintă, în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza a
II-a din Codul penal, persoana care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul
penal, respectiv în cadrul unei întreprinderi individuale ce exercită un serviciu de interes public, care
este supusă controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public" şi stabileşte că:
Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor art. 308 alin. (1)
din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin.
(2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală.
În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes
public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.
*) Prin Decizia nr. 37/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că persoana care deţine o
funcţie de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcţionar public potrivit
dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi ale art. 175 alin. (2) din Codul penal.
Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte
persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Art. 177: Membru de familie
(1)Prin membru de familie se înţelege:
a)ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin
adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b)soţul;
c)persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în
cazul în care convieţuiesc.
(2)Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit.
a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele
fireşti.
Art. 178: Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
(1)Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.
(2)Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă
art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.
(1)Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale.
(2)Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost
întrebuinţate pentru atac.
Art. 180: Mijloace de plată fără numerar
(1)Prin instrument de plată fără numerar se înţelege un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare,
protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o
combinaţie a acestora, altul, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie şi care, singur,
respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deţinătorului sau
utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă
virtuală.
(2)Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite efectuarea de retrageri
de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri
de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.
(3)Prin monedă electronică se înţelege valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic,
reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de
operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică.
(4)Moneda virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o
bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită
legal şi nu deţine statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau
juridice ca mijloc de schimb şi poate fi transferată, stocată şi tranzacţionată electronic.
Art. 181: Sistem informatic şi date informatice
(1)Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau
aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu
ajutorul unui program informatic.
(2)Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o
formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Art. 182: Exploatarea unei persoane
Prin exploatarea unei persoane se înţelege:
a)supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
b)ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
c)obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de
materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;
d)obligarea la practicarea cerşetoriei;
e)prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.
f)obligarea la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală.
Art. 183: Consecinţe deosebit de grave
Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
Art. 184: Faptă săvârşită în public
Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:
a)într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este
prezentă nicio persoană;
b)în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c)într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest
rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d)într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate
că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.
Prin timp de război se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de război.
Art. 186: Calculul timpului
(1)La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni.
Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început
să curgă.
(2)Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de
majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în
zile, după care durata obţinută se transformă în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se
iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
(3)În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin.
(2), transformarea făcându-se între ani şi luni.
Art. 187: Pedeapsă prevăzută de lege
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează
fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare
a pedepsei.
PARTEA II:PARTEA SPECIALĂ
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul I Infracţiuni contra vieţii
(1)Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 189: Omorul calificat
(1)Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a)cu premeditare;
b)din interes material;
c)pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la
executarea unei pedepse;
d)pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e)de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor;
N.R.: "Stabileşte că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art. 169 alin. (1)
din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de omor sau tentative la infracţiunea de
omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată
definitiv care a comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor nu
împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din
Codul penal."
f)asupra a două sau mai multor persoane;
g)asupra unei femei gravide;
h)prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
i)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de
sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 190: Uciderea la cererea victimei
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o
boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi
greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 191: Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
(1)Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18
ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3)Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau
inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o încercare
de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Art. 192: Uciderea din culpă
(1)Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3)Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale
ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul II Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
Art. 193: Lovirea sau alte violenţe
(1)Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei
gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu
închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci
când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot
pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(3)Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)În cazul faptelor săvârşite în condiţiile alin. (21), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din
oficiu.
*) În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1), Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută
de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă
numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării.
Art. 194: Vătămarea corporală
(1)Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a)o infirmitate;
b)leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c)un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d)avortul;
e)punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1)
lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(21)Limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) se majorează cu o treime atunci
când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)victima este un minor;
c)fapta este săvârşită în public;
d)făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot
pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
(3)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
Art. 195: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Art. 196: Vătămarea corporală din culpă
(1)Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa
băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie
prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(3)Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale
sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4)Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
*) Prin Decizia nr. 372/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată de
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul infracţiunii complexe
prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea prevăzută de lege s-a produs asupra
a două persoane, iar dacă una dintre persoanele vătămate îşi retrage plângerea prealabilă, se
impune menţinerea unităţii legale de infracţiuni, în raport cu art. 157 alin. (2) din Codul penal,
sau unitatea legală de infracţiuni nu îşi mai regăseşte temeiul legal, în raport cu art. 158 alin. (2)
din Codul penal?" şi stabileşte că:
În cazul infracţiunii complexe prevăzute de art. 196 alin. (4) din Codul penal, când urmarea
prevăzută de lege s-a produs asupra a două persoane, iar una dintre persoanele vătămate îşi retrage
plângerea prealabilă, se menţine unitatea legală de infracţiune, în raport cu art. 157 alin. (2) din
Codul penal.
(5)Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii
care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o
infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 197: Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale
sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(1)Participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal este admisibilă
acţiunea civilă formulată de un inculpat-participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare
prevăzute de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat-participant la aceeaşi
infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal.
(2)Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu
se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la
unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3)Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-i
despartă pe alţii.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul III Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie
Art. 199: Violenţa în familie
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de
familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2)În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie,
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
Art. 200: Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1)Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de
către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după
naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele
speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul IV Agresiuni asupra fătului
Art. 201: Întreruperea cursului sarcinii
(1)Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a)în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b)de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept
de liberă practică medicală în această specialitate;
c)dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare
corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi
interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6)Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic
de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de săptămâni, sau
întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7)Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Art. 202: Vătămarea fătului
(1)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2)Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4)Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare psihică
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la jumătate.
(5)Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei
se reduc la jumătate.
(6)Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de persoana
autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul
actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii
gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7)Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul V Infracţiuni privind obligaţia de asistentă a celor în primejdie
Art. 203: Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate
(1)Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit
o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se
salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol
grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
Art. 204: Împiedicarea ajutorului
Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent şi grav
pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3
ani sau cu amendă.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul VI Infracţiuni contra libertăţii persoanei
Art. 205: Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1)Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7
ani.
(2)Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima
voinţa ori de a se apăra.
(3)Dacă fapta este săvârşită:
a)de către o persoană înarmată;
b)asupra unui minor;
c)punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10
ani.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
(1)Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare
îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată
depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(1)Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a
dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau
imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al
acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod
injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(1)Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori
îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i
astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2)Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care,
prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(21)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite asupra unui minor, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul VII Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu
închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 210: Traficul de persoane
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul
exploatării acesteia, săvârşită:
a)prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b)profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită
vulnerabilitate a acelei persoane;
c)prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepseşte cu închisoare
de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează determinarea la începerea sau continuarea practicării
prostituţiei, dacă aceasta s-a realizat prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. (1).
(2)Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de
către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o
infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau
proxenetism se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a unei persoane, în
sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Art. 211: Traficul de minori
(1)Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul
exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(11)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi determinarea sau înlesnirea practicării
prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau
mai multe persoane minore.
(2)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1);
b)fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
c)fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu
victima;
e)fapta a fost săvârşită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament
se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate
asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic,
unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii
şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane,
trafic de minori sau proxenetism.
(3)Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt urmate de exploatarea efectivă a minorului, în
sensul art. 182 se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Art. 212: Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea
unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 3 ani.
(1)Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe
urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)[textul din Art. 213, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de
Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(3)[textul din Art. 213, alin. (3) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de
Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(31)
[textul din Art. 213, alin. (31) din partea II, titlul I, capitolul VII a fost abrogat la 03-nov-2024 de
Art. I, punctul 7. din Legea 269/2024]
(4)Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul
obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Art. 214: Exploatarea cerşetoriei
(1)Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să
apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase
patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2)Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a)de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
b)prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 215: Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului,
cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 216: Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul
ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 2161: Folosirea prostituţiei infantile
Indice
Întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Art. 217: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 209-211, art. 213 alin. (2), art. 216 şi 2161 se
pedepseşte.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul VIII Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte
cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în
condiţiile alin. (1).
(3)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu
victima;
c)[textul din Art. 218, alin. (3), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 1. din Legea 424/2023]
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 218, alin. (3), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 4. din Legea 217/2023]
f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
(31)[textul din Art. 218, alin. (31) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 6. din Legea 217/2023]
(32)Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă
faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
d)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap fizic sau
psihic ori o situaţie de dependenţă;
e)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
f)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care
îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.
*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr.
286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24
iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin.
(1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului
ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa
prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării
unde aceasta a fost săvârşită.
Art. 2181: Violul săvârşit asupra unui minor
Indice
(1)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7
la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(11)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit dispoziţiilor
art. 114.
(2)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3
la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care
convieţuieşte cu minorul;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a
abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia
vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori
de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii
şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o infracţiune de
trafic de persoane sau trafic de minori;
g)în urma faptei, victima a rămas însărcinată,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(5)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui
folos material ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(51)Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc
cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)minorul este membru de familie al majorului;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a
abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia
vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă,
unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice fel;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(52)Fapta prevăzută la alin. (51) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani dacă:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi
integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism
asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
(6)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(7)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi
victimă nu depăşeşte 5 ani.
(8)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(52) se pedepseşte.
*) Prin Decizia nr. 373/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată prin care
se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "
Dacă în interpretarea şi aplicarea art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă în
cursul judecăţii, din perspectiva comparaţiei între infracţiunea de act sexual cu un minor,
prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi viol
săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în vigoare
începând cu data de 1.01.2024), la determinarea legii noi trebuie avute în vedere şi formele
agravate neprevăzute de legea veche, precum cea reglementată la art. 2181 alin. (4) lit. g) din
Codul penal", şi, în consecinţă stabileşte că:
La stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor de act sexual cu un
minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), şi
viol săvârşit asupra unui minor, prevăzută de art. 2181 din Codul penal (forma intrată în vigoare
începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârşite se realizează în raport cu fiecare dintre
legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv
elementele circumstanţiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1
ianuarie 2024.
Art. 219: Agresiunea sexuală
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218, cu o persoană, săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de
această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Pedeapsa este închisoarea de la 4 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci
când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b)fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu
victima;
c)[textul din Art. 219, alin. (2), litera C. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 7. din Legea 424/2023]
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)[textul din Art. 219, alin. (2), litera E. din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 11. din Legea 217/2023]
f)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
g)făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
(21)[textul din Art. 219, alin. (21) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-
ian-2024 de Art. I, punctul 13. din Legea 217/2023]
(22)Pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă
faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod;
b)fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c)victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui handicap fizic
sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă;
d)fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
e)victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă
care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
(3)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale
prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5)Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
(6)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(22) se pedepseşte.
*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr.
286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24
iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin.
(1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului
ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa
prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării
unde aceasta a fost săvârşită.
Art. 2191: Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
Indice
(1)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major asupra
unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în
cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1),
alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale
infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei
satisfacţii sexuale.
(11)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un minor asupra unui
alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(12)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis de un major
asupra unui minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în
cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1),
alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale
infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei
satisfacţii sexuale.
(2)Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 2181, comis între minori prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de
această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(2) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
a)fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană
care convieţuieşte cu minorul;
*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în
cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1),
alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale
infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei
satisfacţii sexuale.
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori
de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o
situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
*) Prin Decizia nr. 189/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea şi stabileşte că, în
cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prevăzută de art. 2191 alin. (1),
alin. (12) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Codul penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale
infracţiunii nu este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind urmărirea scopului obţinerii unei
satisfacţii sexuale.
c)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod;
d)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f)fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra
unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
(31)Comiterea de către un major a unui act de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la
art. 2181, împotriva unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepseşte cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă:
a)fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu
acesta;
b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a
abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia
vădit vulnerabilă a acestuia, cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă sau
de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d)fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod.
(32)Dacă faptele prevăzute la alin. (31) sunt săvârşite în următoarele împrejurări:
a)fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b)fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau
proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 8 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi
victimă nu depăşeşte 5 ani.
(6)Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea unor fapte
prevăzute la art. 2181 alin. (1)-(3), acestea constituie infracţiunea de viol săvârşit asupra unui
minor.
(7)Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(32) se pedepseşte.
Art. 2192: Determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală
Indice
între minori
(1)Fapta majorului care determină întreţinerea unui raport sexual, a unui act sexual oral sau anal,
precum şi a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală între minori care nu au împlinit vârsta
de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2181 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(2)Fapta majorului care determină comiterea oricărui act de natură sexuală, altul decât cele
prevăzute la alin. (1), între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2191 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(3)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este precedată sau urmată de fapta prevăzută la alin. (2), se
pedepseşte doar fapta prevăzută la alin. (1).
[textul din Art. 220 din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. I,
punctul 17. din Legea 217/2023]
Art. 221: Coruperea sexuală a minorilor
(1)
[textul din Art. 221, alin. (1) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de
Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(2)
[textul din Art. 221, alin. (2) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de
Art. I, punctul 13. din Legea 424/2023]
(21)
[textul din Art. 221, alin. (21) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de
Art. I, punctul 19. din Legea 217/2023]
(3)Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit
vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4)Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să asiste la
comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se
comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter
pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(41)Fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, prin mijloacele de
transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor sociale, la
comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună cu o
persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(5)[textul din Art. 221, alin. (5) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de
Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
(6)[textul din Art. 221, alin. (6) din partea II, titlul I, capitolul VIII a fost abrogat la 01-ian-2024 de
Art. I, punctul 15. din Legea 424/2023]
Art. 222: Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se
întâlnească, în scopul comiterii unui act sexual de orice natură sau în scopul comiterii unui act
dintre cele prevăzute în art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de
transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Art. 2221: Fapte comise în circumstanţe agravante
Indice
Dacă faptele prevăzute la art. 221 şi 222 sunt săvârşite de două sau mai multe persoane împreună
sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii
sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui
minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 223: Hărţuirea sexuală
(1)Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al
unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Titlul I Infracţiuni contra persoanei / Capitolul IX Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private
Art. 224: Violarea de domiciliu
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de
a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul
penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi
acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a
persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină
de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private,
prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere
sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1)
din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.
(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de
calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 225: Violarea sediului profesional
(1)Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică
îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de
calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 226: Violarea vieţii private
(1)Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de
imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o
locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 18/2024 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă la care face referire art. 226 alin. (1) din Codul
penal sunt mai extinse decât cea de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal, incluzând şi
acele spaţii care, chiar dacă nu pot fi calificate drept domiciliu, oferă o protecţie vieţii private a
persoanei, de pildă, grupul sanitar al unei clinici sau la care au acces mai multe persoane, o cabină
de probă dintr-un magazin, vestiarul unei săli de sport, şi stabileşte că:
Noţiunile de locuinţă, încăpere sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare a vieţii private,
prevăzută de art. 226 alin. (1) din Codul penal, au acelaşi înţeles cu noţiunile de locuinţă, încăpere
sau dependinţă din conţinutul infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1)
din Codul penal, fiind subsumate noţiunii de domiciliu în sensul legii penale.
(2)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor
ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
*) Prin Decizia nr. 51/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că tipicitatea infracţiunii de
violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este
condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea,
captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei
persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri
private.
(21)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei
persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei
înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(22)Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei
persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în
cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) şi (2) săvârşită:
a)de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse
sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b)dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei
infracţiuni;
d)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(41)Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (21) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea
unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.
(5)Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii
faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 227: Divulgarea secretului profesional
(1)Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură
să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea
profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul I Furtul
(1)Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în
scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
*) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din
Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte :
Fapta de furt săvârşită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranţă plasat pe bun întruneşte
elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1)
lit. e) din Codul penal.
*) Prin Decizia nr. 7/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în
interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza finală
din Codul penal stabileşte că:
Fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului
de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem,
întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei
mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) teza
finală din acelaşi cod.
(2)Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în
momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3)Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie
care are valoare economică.
Art. 229: Furtul calificat
(1)Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a)într-un mijloc de transport în comun;
b)în timpul nopţii;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d)prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase;
e)prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a)asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b)prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c)de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a)ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale
din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b)componente ale sistemelor de irigaţii;
c)componente ale reţelelor electrice;
d)un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte
situaţii de urgenţă publică;
e)un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată,
rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f)instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale
acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g)bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile
publice;
h)cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Art. 230: Furtul în scop de folosinţă
(1)Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o
treime.
(2)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de
comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă
s-a produs o pagubă.
(1)Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în
paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de
aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(2)În cazul faptelor prevăzute la art. 228 şi 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 232: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul II Tâlhăria şi pirateria
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de
mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca
făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Art. 234: Tâlhăria calificată
(1)Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a)prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b)prin simularea de calităţi oficiale;
c)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d)în timpul nopţii;
e)într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f)prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
g)profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de
sănătate, infirmităţii sau altor cauze.
(2)Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
(1)Furtul comis, prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte din echipajul sau
din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas sau pe o altă
navă, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi capturarea unei nave aflate în marea liberă
sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-şi însuşi
încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord.
(3)Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
Art. 236: Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei
Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 237: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233-235 se pedepseşte.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul III Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Art. 238: Abuzul de încredere
(1)Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a
fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 239: Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
(1)Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori
bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti,
achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 240: Bancruta simplă
(1)Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul
legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen
care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 241: Bancruta frauduloasă
(1)Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a)falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii
acestuia;
b)înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia
financiară sume nedatorate;
c)înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active se pedepseşte cu închisoarea de
la 6 luni la 5 ani.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 242: Gestiunea frauduloasă
(1)Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia,
de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul
averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani.
(3)Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 243: Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1)Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau
de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu
amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia,
ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10
zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
(1)Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos
patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin
el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
*) Prin Decizia nr. 37/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea formulată de Curtea
de Apel Alba Iulia - Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Publicarea de anunţuri fictive online care
a avut drept consecinţă producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină
asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează
condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal
(în modalitatea alternativă a «introducerii de date informatice»), sau ale infracţiunii de
înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă «prin alte
mijloace frauduloase»)?"
Stabileşte că publicarea de anunţuri fictive online care a avut drept consecinţă producerea unei
pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra
datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de
înşelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal.
Art. 245: Înşelăciunea privind asigurările
(1)Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui
bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine,
pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau agravează
leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă.
(3)Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 246: Deturnarea licitaţiilor publice
Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori
înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
Art. 247: Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile
(1)Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de
vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de
dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau
pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu
alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau
transmiterea unui drept real ori de creanţă sau să renunţe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 248: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se pedepseşte.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul IV Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice
Art. 249: Frauda informatică
Introducerea, transmiterea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului
la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a
obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 250: Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
(1)Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument
de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin
utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de
identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1),
prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare
fictive.
(3)Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea
efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.
Art. 2501: Operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar
Indice
(1)Deţinerea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar însuşit prin
săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295 se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însuşire, cumpărare sau ca urmare
a unei operaţiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau
punerea la dispoziţie în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar
obţinut prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295 se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Fabricarea, producerea, primirea, deţinerea, transmiterea sau punerea la dispoziţie a unui
dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a
oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin
săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi dobândirea pentru sine sau pentru altul,
inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuţia unui dispozitiv, instrument,
date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricăror alte mijloace cu
scopul de a servi la însuşirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârşirea uneia dintre
faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 şi art. 295.
Art. 251: Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
(1)Acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument
de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, cunoscând
că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată fără numerar falsificat sau utilizat fără
consimţământul titularului său, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acceptarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1),
cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin
utilizarea de date de identificare fictive.
Art. 252: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul V Distrugerea şi tulburarea de posesie
(1)Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori
împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi
înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(21)Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică
în cadrul unor proceduri judiciare sau execuţional penale se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă.
(3)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4)Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin
incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5)Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6)Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(7)Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
Art. 254: Distrugerea calificată
(1)Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de
la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări,
echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea
corporală a două sau mai multor persoane.
Art. 255: Distrugerea din culpă
(1)Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar
dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau
prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Art. 256: Tulburarea de posesie
(1)Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea
sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Titlul II Infracţiuni contra patrimoniului / Capitolul VI Infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave
Art. 2561: Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
Indice
Dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 au
produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează
cu jumătate.
Titlul III Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat / Capitolul I Infracţiuni contra autorităţii
(1)Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite
împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.
(2)Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de
răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută
de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un
membru de familie al funcţionarului public.
(4)Faptele prevăzute la alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra
personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de
libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
Art. 258: Uzurparea de calităţi oficiale
(1)Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau
urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă să exercite o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără
drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani.
Art. 259: Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
(1)Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane
dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani.
(2)Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 260: Ruperea de sigilii
(1)Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă.
(2)Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
amenda.
Art. 261: Sustragerea de sub sechestru
(1)Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(2)Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
amenda.
Titlul III Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat / Capitolul II Infracţiuni privind frontiera de stat
Art. 262: Trecerea frauduloasă a frontierei de stat
(1)intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită:
a)în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse ori a
unei măsuri educative, privative de libertate;
b)de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare
sau de şedere în ţară, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Tentativa se pedepseşte.
(4)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de o victimă a traficului de persoane sau de minori, nu se
pedepseşte.
Art. 263: Traficul de migranţi
(1)Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în
scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
(2)Când fapta a fost săvârşită:
a)în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b)prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;
c)prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de
la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 264: Facilitarea şederii ilegale în România
(1)Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul României a
unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi, care nu
are cetăţenia română şi nici domiciliul în România, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o infracţiune,
se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(2)Când fapta a fost săvârşită:
a)în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b)de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite cu privire la un alt străin aflat ilegal
pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Art. 265: Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României
Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de către străinul faţă
de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea
dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Titlul IV Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei
(1)Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra
vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.
(11)Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de
trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă
de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
(2)Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3)Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta
sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor.
Art. 267: Omisiunea sesizării
(1)Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor
de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Art. 268: Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1)Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană,
cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(3)Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară,
înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care
s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt
nereale.
Art. 269: Favorizarea făptuitorului
(1)Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală,
tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte
cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta săvârşită de autor.
(3)Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(1)Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care
fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu
la 5 ani sau cu amendă.
(2)Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
săvârşită de autor.
(3)Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Art. 271: Obstrucţionarea justiţiei
(1)Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a)împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act
procedural;
b)refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot
sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod
explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la un an sau cu amendă.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care
formează obiectul procesului penal.
Art. 272: Influenţarea declaraţiilor
(1)Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin
corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra
unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii,
să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală,
civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul
de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul
de infracţiuni.
(2)Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată,
intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere
prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Art. 273: Mărturia mincinoasă
(1)Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se
ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă.
*) Fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie
în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată întruneşte numai
elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din
Codul penal.(Decizia nr. 1/2019)
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie (...) şi stabileşte că: Martorul denunţător care beneficiază de cauza de
nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracţiunii
de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
(2)Mărturia mincinoasă săvârşită:
a)de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b)de un investigator sub acoperire;
c)de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d)în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10
ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare
sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau
de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.
*) ICCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin care s-a
solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de
drept: "Poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă participantul la comiterea unei
infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor în cauza
disjunsă cu privire la aceşti din urmă participanţi?, şi stabileşte că participantul la comiterea unei
infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza
disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de
art. 273 din Codul penal.
Art. 274: Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe
motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză
penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
Art. 275: Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
(1)Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă
sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
*) Prin Decizia nr. 3/2021, ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
II-a penală privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi
stabileşte că:
"1.Infracţiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 alin. (1)
din Codul penal, are ca situaţie premisă existenţa unei proceduri judiciare începute.
2.Autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care sunt folosite
înscrisurile ori mijloacele materiale de probă poate fi subiect activ al infracţiunii de sustragere sau
distrugere de probe ori de înscrisuri în modalitatea prevăzută de art. 275 alin. (1) din Codul penal."
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar
soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar.
[textul din Art. 276 din partea II, titlul IV a fost abrogat la 08-dec-2014 de Actul din Legea 159/2014
]
Art. 277: Compromiterea intereselor justiţiei
(1)Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcţionar
public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau
împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală,
înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de
către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3)Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau
interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4)Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi vădit
ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.
Art. 278: Încălcarea solemnităţii şedinţei
Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei,
de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Art. 279: Ultrajul judiciar
(1)Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune,
ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(2)Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia,
în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se
sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite speciale se majorează cu jumătate.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru
de familie al judecătorului sau al procurorului.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui avocat
în legătură cu exercitarea profesiei.
Art. 280: Cercetarea abuzivă
(1)Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător,
pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă
declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către
un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
Art. 281: Supunerea la rele tratamente
(1)Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod
decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2)Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere,
deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(1)Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al
acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a)în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b)în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită
că l-a comis;
c)în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terţe persoane;
d)pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5)Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de
ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi
invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei
autorităţi publice.
(6)Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt
inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Art. 283: Represiunea nedreaptă
(1)Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate
ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3
luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2)Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Art. 284: Asistenţa şi reprezentarea neloială
(1)Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu o persoană
cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă
interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei
persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în scopul vătămării intereselor
clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(1)Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani.
(2)Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Se consideră evadare:
a)neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în
care s-a aflat legal în stare de libertate;
b)părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere.
c)încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori
nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.
(31)Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la
pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a
mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea
prin care sa dispus executarea pedepsei.
(4)În situaţiile prevăzute la alin. (1), (2), alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (31), pedeapsa aplicată pentru
infracţiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării.
(41)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Art. 286: Înlesnirea evadării
(1)Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Înlesnirea evadării:
a)săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
b)a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c)unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii
pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă se
sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană care avea îndatorirea de
a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4)Înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel
care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.
Art. 287: Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
(1)Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a)împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
b)refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este
obligat să îndeplinească un anumit act;
c)refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care
au această obligaţie conform legii;
d)neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
e)neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de
executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f)nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea
pensiilor;
g)împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri
judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea;
h)nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de
protecţie.
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)În cazul faptelor prevăzute în lit. d)- g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate.
(3)În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Art. 288: Neexecutarea sancţiunilor penale
(1)Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare
ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana
fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că "Fapta de sustragere de la executarea măsurii de
siguranţă prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) nu realizează condiţiile de
tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal".
(2)Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a
centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care
s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei
persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.
Titlul V Infracţiuni de corupţie şi de serviciu / Capitolul I Infracţiuni de corupţie
(1)Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde
ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de
foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act
contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi stabileşte că:
"Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi
autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, şi abuz în
serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal."
(2)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2),
constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii
unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor
îndatoriri.
(3)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
(1)Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3)Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală
să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie (...) şi stabileşte că: Martorul denunţător care beneficiază de cauza de
nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al
infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.
(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost
date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5)Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 291: Traficul de influenţă
(1)Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că
are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 292: Cumpărarea de influenţă
(1)Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori
indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui
funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
(3)Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după
denunţul prevăzut în alin. (2).
(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu
se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Art. 293: Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia
Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care, pe baza unui
acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre
soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza
legii române ori în baza unei alte legi.
Art. 294: Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia
Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă, prin tratatele
internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
a)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la
care România este parte;
b)membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
c)funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori
altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;
d)persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă
este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe;
e)funcţionarilor unui stat străin;
f)membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
g)juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
Titlul V Infracţiuni de corupţie şi de serviciu / Capitolul II Infracţiuni de serviciu
(1)Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru
altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică.
*) Decizia nr. 15/2024 - ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că infracţiunea de
delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal nu poate fi
încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 296: Purtarea abuzivă
(1)Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2)Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
Art. 297: Abuzul în serviciu
(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act
prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt
act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei
dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta
o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare
sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
Art. 298: Neglijenţa în serviciu
Fapta funcţionarului public care, din culpă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte
un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de
un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei
dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 299: Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
(1)Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct
sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2)Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se
prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din
funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din
învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 300: Uzurparea funcţiei
Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile
sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 301: Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane
(1)Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin
care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la
gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la
următoarele situaţii:
a)emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b)exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu
respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
Art. 302: Violarea secretului corespondenţei
(1)Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate
altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci
când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin
orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care are
obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are
acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(4)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără
drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a
luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(5)Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a)dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei
infracţiuni;
b)dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(6)Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare
a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7)Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
Art. 303: Divulgarea informaţiilor secrete de stat
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită
atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele
prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2)Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii
secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta
activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de
îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
Art. 304: Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
(1)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt
afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.
(2)Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un
an sau cu amendă.
(3)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva
investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de
protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o
infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Art. 305: Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
(1)Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document
ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei
asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au
fost săvârşite din culpă.
Art. 306: Obţinerea ilegală de fonduri
(1)Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea
aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri
publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 307: Deturnarea de fonduri
(1)Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi
publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a
destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 308: Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
(1)Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică
în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane
juridice.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de familie prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
următoarei chestiuni de drept: "dacă întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale
reprezintă, în sensul prevăzut de art. 308 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) teza
a II-a din Codul penal, persoana care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul
penal, respectiv în cadrul unei întreprinderi individuale ce exercită un serviciu de interes public,
care este supusă controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public" şi stabileşte că:
Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor art. 308 alin.
(1) din Codul penal, calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175
alin. (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală.
În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de
interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea
dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.
*) Decizia nr. 15/2024 - ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că infracţiunea de
delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal nu poate fi
încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului.
(2)În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Art. 309: Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307
au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu jumătate.
Titlul VI Infracţiuni de fals / Capitolul I Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
Art. 310: Falsificarea de monede
(1)Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea unei monede, emise de către autorităţile
competente, înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 311: Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată
(1)Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor sau a oricăror
altor titluri ori valori asemănătoare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) priveşte un instrument de plată fără numerar, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 312: Falsificarea de timbre sau efecte poştale
(1)Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale sau cupoane
răspuns internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 313: Punerea în circulaţie de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată
fără numerar falsificate
(1)Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum şi primirea,
deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.
(2)Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, săvârşită de către autor sau
un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.
(3)Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310-312, de către o persoană
care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite
speciale se reduc la jumătate.
(4)Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însuşire, cumpărare sau ca urmare
a unei operaţiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau
punerea la dispoziţie în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar
falsificat se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5)Tentativa se pedepseşte.
Art. 314: Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori
(1)Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a
servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312 se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Fabricarea, producerea, primirea, deţinerea, transmiterea sau punerea la dispoziţie a unui
dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a
oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi dobândirea pentru sine sau pentru altul,
inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuţia unui dispozitiv, instrument,
unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace cu
scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar.
(4)Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1)-
(3), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare,
predă instrumentele, materialele deţinute sau orice alte mijloace autorităţilor judiciare ori
încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.
Art. 315: Emiterea frauduloasă de monedă
(1)Confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate acestui
scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul acestora, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie a monedei confecţionate în condiţiile
alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 316: Falsificarea de valori străine
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi în cazul când infracţiunea priveşte monede,
timbre, titluri de valoare ori instrumente de plată, inclusiv instrumente de plată fără numerar emise
în străinătate.
Titlul VI Infracţiuni de fals / Capitolul II Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare
Art. 317: Falsificarea de instrumente oficiale
(1)Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc
persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. (2) se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc
alte persoane decât cele prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amendă.
(3)Tentativa se pedepseşte.
Art. 318: Folosirea instrumentelor false
Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.
Art. 319: Falsificarea de instrumente de autentificare străine
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte instrumente de
autentificare sau de marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
Titlul VI Infracţiuni de fals / Capitolul III Falsuri în înscrisuri
Art. 320: Falsul material în înscrisuri oficiale
(1)Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui
în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la
3 ani.
(2)Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de
consecinţe juridice.
(4)Tentativa se pedepseşte.
Art. 321: Falsul intelectual
(1)Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat
în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Art. 322: Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1)Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane
spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă,
când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este
sub semnătură privată.
Art. 324: Falsificarea unei înregistrări tehnice
(1)Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării
unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau
împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea
acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea
producerii unei consecinţe juridice.
(3)Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutăţi,
măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin
intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în
vederea producerii de consecinţe juridice.
Art. 325: Falsul informatic
Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără
drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate
în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
*) Decizia 4/2021: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în
Dosarul nr. 9.010/197/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea chestiunii de drept: "Dacă fapta de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare
deschisă publicului (reţea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către
deţinătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane şi introducând
date reale vizând această persoană (informaţii, fotografii, imagini video etc.) realizează condiţiile
de tipicitate ale infracţiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la
cerinţele ca acţiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept şi, respectiv,
să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului" şi stabileşte că: Fapta de a deschide şi utiliza
un cont pe o reţea de socializare deschisă publicului, folosind ca nume de utilizator numele unei
alte persoane şi introducând date personale reale care permit identificarea acesteia, întruneşte două
dintre cerinţele esenţiale ale infracţiunii de fals informatic prevăzute în art. 325 din Codul penal,
respectiv cea ca acţiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept şi cea ca
acţiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.
Art. 326: Falsul în declaraţii
(1)Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe
juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută
serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2)Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o
boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 327: Falsul privind identitatea
(1)Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută
unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori
la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare
un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi
folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 328: Infracţiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte emise de o
autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat
la care România este parte sau declaraţii ori o identitate asumate în faţa acesteia.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul I Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate
Art. 329: Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă
(1)Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de către angajaţii care
gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau manevră, dacă
prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau
manevră pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10
ani.
Art. 330: Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă
(1)Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către
angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenţie sau
manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau
manevră pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Când fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
Art. 331: Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor
substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
(1)Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se
pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat
având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe
calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub
influenţa unor substanţe psihoactive.
(3)Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de
transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice
necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4)Când faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 332: Distrugerea sau semnalizarea falsă
(1)Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a
materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a
oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia
ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau
intervenţie pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau săvârşirea
oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură circulaţia mijloacelor de transport,
manevră sau intervenţie pe calea ferată în timpul executării serviciului, dacă prin aceste fapte se
creează un pericol de accident de cale ferată.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Când faptele prevăzute în alin. (1)-(3) sunt săvârşite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se
reduc la jumătate.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Art. 333: Accidentul de cale ferată
Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor de transport,
materialului rulant sau instalaţiilor de cale ferată în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de
transport, manevră, întreţinere sau intervenţie pe calea ferată.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul II Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
Art. 334: Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
(1)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai
sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte
cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor
agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de
la unu la 5 ani sau cu amendă.
(3)Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau
înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol
sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie
în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 335: Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol
sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 5 ani.
(2)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este
necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras
sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul
de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care
legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe
drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute
în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
*) Prin Decizia nr. 14/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea
dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a
încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se
află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică
de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Art. 336: Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80
g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe
psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere.
*) Decizia ICCJ nr. 25/2025 - Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov - Secţia
penală, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor
chestiuni de drept: "În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor
psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale
preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se
constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia,
influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este
una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda
prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa
substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile
publice?";
"Dacă dispoziţia «aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive» din cuprinsul infracţiunii
prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe
psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe
psihoactive?"
şi stabileşte următoarele:
"În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută
de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului
material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe
psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive,
cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului
faptei."
(3)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) efectuează transport
public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de
instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 3361: Consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive ulterior producerii unui
Indice
accident de circulaţie
(1)Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după
producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii
corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) efectuează transport public de
persoane, transport de mărfuri periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor
persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive după producerea accidentului de
circulaţie şi până la recoltarea mostrelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal
medical autorizat, în cazul în care administrarea acestora este impusă de starea de sănătate sau de
vătămarea corporală a conducătorului auto.
Art. 337: Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a
examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare
în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 338: Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia
(1)Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care
efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către
instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii
competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
*) Prin Decizia nr. 188/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi
aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noţiunea de "accident de circulaţie" la care
se referă prevederile art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizează exclusiv
evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăţie.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau
de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii
corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa
locului.
(3)Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
a)în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b)conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele
rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la
care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a
vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul
accidentului;
c)conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după
terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs
accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d)victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai
apropiată unitate de politie.
Art. 339: Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
(1)Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie
eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să
îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(2)Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică
circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere
dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
(4)Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă
produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Art. 340: Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor
(1)Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică
periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor
reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării
tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca
urmare vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, pedeapsa
este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc cu o treime.
(4)Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără
a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Art. 341: Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
(1)Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public
ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în
condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie
de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă
prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.
(3)Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru
semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(4)Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de către
administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia
măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice,
dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul III Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al
Art. 342: Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
(1)Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a
muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a
armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3)Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate
desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi.
(5)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme
ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(6)Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la
expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
*) În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6), cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare
întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi
muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal,
în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care
făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea
perioadei de valabilitate a permisului de armă.
(7)Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru acestea:
a)din orice componente esenţiale traficate ilicit;
b)fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc
fabricarea sau asamblarea;
c)fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile
legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 343: Uzul de armă fără drept
(1)Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2)Uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Art. 344: Falsificarea sau modificarea. Ştergerea sau modificarea marcajelor de pe arme
letale
Falsificarea sau ştergerea, înlăturarea ori modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale se
pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Art. 345: Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive
(1)Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea,
producţia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediară, importul, exportul ori depozitarea
finală, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi
orice operaţie privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoarea de
la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs
vătămarea corporală a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au avut ca urmare moartea uneia sau mai
multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(5)Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
(6)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 137 alin. (2), în cazul infracţiunii prevăzute în prezentul
articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei
şi 25.000 lei.
Art. 346: Nerespectarea regimului materiilor explozive
(1)Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive
sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2
la 7 ani.
(2)Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3)Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent
trotil sau când cantitatea explozivă este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea
de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai
multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Art. 3461: Nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricţionaţi
Indice
(1)Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, punerea la dispoziţie sau
utilizarea de precursori de explozivi restricţionaţi, fără drept, constituie infracţiune şi se
sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2)Punerea la dispoziţie cu orice titlu de precursori de explozivi restricţionaţi persoanelor din
rândul publicului larg de către operatori economici constituie infracţiune şi se sancţionează cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
(3)Sustragerea precursorilor de explozivi restricţionaţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 347: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 342 alin. (1) şi (3), art. 345 alin. (1) şi (2), art. 346 alin.
(1) şi (2), precum şi în art. 3461 se pedepseşte.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul IV Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate
Art. 348: Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori
exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea
unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă.
Art. 349: Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
(1)Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana
care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui
accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă.
(2)Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
Art. 350: Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
(1)Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a
unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi
utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.
(3)Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.
Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Confiscarea specială poartă atât asupra sumei de bani date, cât şi
asupra dobânzii obţinute prin săvârşirea infracţiunii, inclusiv când aceasta este cuprinsă în sumele
ulterior împrumutate, şi se dispune conform art. 112 alin. (1) lit. b) şi e) din Codul penal.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul V Infracţiuni contra sănătăţii publice
Art. 352: Zădărnicirea combaterii bolilor
(1)Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau
combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2)Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase,
dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la unu
la 5 ani.
(3)Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că
suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(4)Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau amenda.
(5)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai
multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(6)Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(7)Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor
persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(8)Tentativa la infracţiunea prevăzută la alin. (3) se pedepseşte.
(9)Prin carantină se înţelege restricţia activităţilor şi separarea de alte persoane, în spaţii special
amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să
prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării.
Art. 3521: Omisiunea declarării unor informaţii
Indice
Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea unele informaţii esenţiale cu privire la
posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 353: Contaminarea venerică
(1)Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de către o persoană
care ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2)Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Art. 354: Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit
(1)Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o
persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(2)Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o
altă persoană decât cea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3)Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani.
(4)Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani, iar dacă a cauzat moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Art. 355: Răspândirea bolilor la animale sau plante
(1)Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la
animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a
dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Art. 356: Infectarea apei
(1)Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare
sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2)Dacă fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(3)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 137 alin. {2), în cazul infracţiunii prevăzute în prezentul
articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei
şi 25.000 lei.
(4)Tentativa se pedepseşte.
Art. 357: Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse
(1)Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate
sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute sau substituite
care sunt vătămătoare sănătăţii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Art. 358: Comercializarea de produse alterate
(1)Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori cu perioada de
valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în consum de carne sau produse din carne,
provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii.
(3)Vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de
valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte eficienţa
terapeutică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 359: Traficul de produse sau substanţe toxice
(1)Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor
toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori
experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Tentativa se pedepseşte.
Titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice / Capitolul VI Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice
Art. 360: Accesul ilegal la un sistem informatic
(1)Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
cu amendă.
(2)Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin
intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau
interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 361: Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
(1)Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este
destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui
sistem informatic se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice
provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date informatice care nu sunt publice.
Art. 362: Alterarea integrităţii datelor informatice
Fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste
date, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 363: Perturbarea funcţionării sistemelor informatice
Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea,
transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea
accesului la date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 364: Transferul neautorizat de date informatice
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor
informatice se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 365: Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice
(1)Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziţie sub
orice formă:
a)dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360-364;
b)parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la
un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de
acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârşirii uneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Art. 366: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Titlul VIII Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială / Capitolul I Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice
Art. 367: Constituirea unui grup infracţional organizat
(1)Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice
formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de
la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(4)Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă
autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început
săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.
(5)Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul
urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri
ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6)Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe
persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Art. 368: Instigarea publică
(1)Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească
infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2)Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea
de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3)Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este
cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Art. 369: Incitarea la violenţă, ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii
de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de
persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală,
opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
Art. 370: Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni
Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracţiune
pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani
se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Art. 371: Tulburarea ordinii şi liniştii publice
(1)Fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor,
tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor,
tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(3)Dacă fapta prevăzută la alin. (2) este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un
obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori
integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Art. 372: Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
(1)Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri
special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în
comun:
a)cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru
tăiere, înţepare sau lovire;
b)arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;
c)substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori
agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1)
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3)Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate
desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Art. 373: Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice
Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit
legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Art. 374: Pornografia infantilă
(1)Producerea, deţinerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi
punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.
(11)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi îndemnarea sau recrutarea unui
minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obţinerea de foloase de
pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui
minor în orice altfel pentru realizarea de spectacole pornografice.
*) Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepţie de la prevederile art. 9 din Legea nr.
286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24
iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin.
(1)-(21), art. 2221, art. 2161 şi art. 374 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului
ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa
prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune de legea penală a ţării
unde aceasta a fost săvârşită.
(12)Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.
(2)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de
stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3)Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor
informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la
3 ani.
(31)Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (11), (12) şi (2) au fost săvârşite în următoarele
împrejurări:
a)de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima;
b)de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau
de o persoană care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului;
c)fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d)de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale
asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor,
limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.
(32)Fapta unui major de a solicita unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună
sau să transmită prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace de comunicaţii electronice sau pe reţele
sociale, imagini, videoclipuri sau alte materiale pornografice care îl prezintă pe minorul respectiv
având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în
mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor
genitale ale unui copil cu scop sexual se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(4)Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o
persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă
o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi
orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.
(41)Prin spectacol pornografic se înţelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin
tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual
explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
(5)Tentativa se pedepseşte.
Art. 375: Ultrajul contra bunelor moravuri
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau
alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Titlul VIII Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială / Capitolul II Infracţiuni contra familiei
(1)Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
(2)Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(1)Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se
pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală săvârşite în condiţiile alin. (1).
Art. 378: Abandonul de familie
(1)Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit
la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a)părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b)neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c)neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale
judecătorească sau notarială,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
*) Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că: "În cazul infracţiunii de abandon de familie
prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, termenul de introducere a plângerii prealabile
prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - de 3 luni din ziua în
care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei - curge de la
data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârşirea faptei.
Termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală
poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării
infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul
cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul
epuizării şi c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea
săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii
penale".
*) Prin Decizia nr. 221/2023 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi
constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu
incriminează neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act
notarial, este neconstituţională.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a
prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la
întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4)Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile.
(5)Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
aceasta.
Art. 379: Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
(1)Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună
la 3 luni sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre
părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul
competent.
(3)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 380: Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu
(1)Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod
nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului
general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea
frecventării cursurilor de către minor.
(3)Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea
frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege pentru aceasta.
Titlul VIII Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială / Capitolul III Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor
Art. 381: Împiedicarea exercitării libertăţii religioase
(1)Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat şi
funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2)Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori
să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoare de la unu
la 3 ani sau cu amendă.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează obligarea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să
îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi aparţine.
(4)Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 382: Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult
Profanarea unui lăcaş sau a unui obiect de cult, aparţinând unui cult religios care este organizat şi
funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 383: Profanarea de cadavre sau morminte
(1)Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea
acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument
funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 384: Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe
Prelevarea de ţesuturi sau organe de la un cadavru, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
Titlul IX Infracţiuni electorale
Art. 385: Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1)Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2)Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 386: Coruperea alegătorilor
(1)Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să
voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate
cu însemnele unei formaţiuni politice.
(1)Fapta persoanei care votează:
a)fără a avea acest drept;
b)de două sau mai multe ori;
c)prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor
drepturi,
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate
nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Art. 388: Frauda la votul electronic
Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau
falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
Art. 389: Violarea confidenţialităţii votului
(1)Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2)Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 390: Nerespectarea regimului urnei de vot
(1)Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare
ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 391: Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
(1)Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de
pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă.
(3)Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori
însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara
prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la
alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.
Art. 392: Fapte săvârşite în legătură cu un referendum
Dispoziţiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui
referendum.
Art. 393: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 385 şi art. 387-391 se pedepseşte.
Titlul X Infracţiuni contra securităţii naţionale
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai
acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa
statului, prin:
a)provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b)subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c)aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d)ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile
împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 395: Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora,
precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de
către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii
străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 396: Trădarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:
a)predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care
servesc apărării;
b)predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării
războiului;
c)procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d)trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea
inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate române sau a armatelor aliate;
e)luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor săi
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Art. 397: Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
(1)Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau
împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe
persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării
exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt
membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se
pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Art. 399: Acţiunile ostile contra statului
Faptele prevăzute în art. 394 şi art. 396, săvârşite de un cetăţean străin sau apatrid, se pedepsesc cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Faptele prevăzute în art. 395, săvârşite de un cetăţean străin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 401: Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie de demnitate publică,
dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare
de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 402: Atentatul contra unei colectivităţi
Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice
alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 403: Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin
explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a
mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale
sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 404: Comunicarea de informaţii false
Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente
falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea
naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 405: Propaganda pentru război
(1)Propaganda pentru război de agresiune, precum şi răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate,
în scopul provocării unui război de agresiune, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite în scopul provocării
unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict armat intern.
Art. 406: Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale
statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate
interesele de stat, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Art. 407: Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
(1)Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel
care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se
pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
(2)Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine informaţii secrete de stat,
dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3)Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de
către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de
la un an la 5 ani.
Art. 408: Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
(1)Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva reprezentantului unui stat străin sau altei persoane care se
bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în misiune oficială în
România, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Infracţiunile intenţionate contra integrităţii corporale, sănătăţii sau libertăţii, săvârşite împotriva
unei persoane dintre cele menţionate în alin. (1), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru fapta săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
Art. 409: Constituirea de structuri informative ilegale
Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative în scopul
culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de către acestea a unei activităţi de culegere
sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara cadrului legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la
10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 410: Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
(1)Fapta persoanei care, luând cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art. 406-409, nu înştiinţează de îndată
autorităţile se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3)Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta
sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului şi a participanţilor.
Art. 411: Cauze de reducere a pedepsei
Dacă persoana care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul titlu înlesneşte, în cursul
urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor,
limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Art. 412: Sancţionarea tentativei
(1)Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
(2)Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi
luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 şi
art. 399 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
Titlul XI Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate / Capitolul I Infracţiuni săvârşite de militari
Art. 413: Absenţa nejustificată
Absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a depăşit 4 ore, dar nu
mai mult de 24 de ore, în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(1)Absenţa nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Dezertarea săvârşită în următoarele împrejurări:
a)de doi sau mai mulţi militari împreună;
b)având asupra sa o armă militară;
c)în timpul misiunilor la care participă în afara teritoriului statului român, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3)În timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu sau de urgenţă,
dezertarea oricărui militar de la unitate sau serviciu care a depăşit 24 de ore se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.
Art. 415: Încălcarea consemnului
(1)Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de armament, muniţii sau
alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în timp de război, pe durata stării de asediu
sau a stării de urgenţă se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Art. 416: Părăsirea postului sau comenzii
(1)Părăsirea de către militar a postului, a serviciului sau a oricărui alt loc în care acesta trebuia să
se afle se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an.
(2)Părăsirea comenzii sau a serviciului de permanenţă de către orice militar se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3)Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) săvârşite pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă au fost săvârşite în timp de război, se pedepsesc
cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(1)Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2)În timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, pedeapsa pentru fapta
prevăzută în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 418: Constrângerea superiorului
(1)Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a şefului de către
subordonat, la încălcarea îndatoririlor de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2)Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită de 2 sau mai mulţi militari împreună ori în faţa trupei
adunate sau prin folosirea unei arme se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3)În timp de război fapta prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar
fapta prevăzută în alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
Art. 419: Abuzul de autoritate
Fapta superiorului sau a şefului care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o vătămare
gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de
serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Art. 420: Lovirea superiorului ori a inferiorului
(1)Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat, atunci când superiorul
sau şeful se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu
aceste atribuţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi lovirea săvârşită de către superior sau şef împotriva
inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau subordonatul se află în exercitarea
atribuţiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuţii.
(3)Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în timp de război, pe durata stării
de asediu sau a stării de urgenţă, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forţelor armate pe care le comandă, lăsarea în
mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a
mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre
acestea să fi fost determinată de condiţiile de luptă, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 422: Părăsirea câmpului de luptă
Părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori predarea în
captivitate sau săvârşirea altor asemenea fapte de natură a servi cauzei inamicului se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 423: Zborul neautorizat
(1)Zborul cu o aeronavă aparţinând forţelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare,
precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în
spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2)Dacă fapta a avut ca urmare distrugerea sau degradarea aeronavei, pedeapsa este închisoarea de
la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare un dezastru,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 424: Părăsirea navei
(1)Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu de către comandant, înainte de a-şi fi exercitat
până la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi de către orice alte persoane ce fac parte din
echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, se
pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 425: Părăsirea comenzii
(1)Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare,
în situaţii care ar fi putut periclita nava militară sau navele militare ori echipajul acestora, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârşit în timpul luptei, de către comandantul unei nave
militare sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 426: Neluarea măsurilor necesare în operaţiunile navale
Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care, fără a fi fost oprit prin
vreun ordin sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea:
a)nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva inamicului, să ajute o navă a statului român
sau a unei ţări aliate, urmărită de inamic ori angajată în luptă;
b)nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi inamic;
c)nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale inamicului
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 427: Coborârea pavilionului
Coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza inamicului, săvârşită de către
comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum şi de către orice altă
persoană ambarcată, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(1)Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, care a
produs o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a
acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea
de la 6 luni la 3 ani.
(3)Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 429: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 421-425, art. 427 şi art. 428 alin. (1) se pedepseşte.
Dispoziţiile art. 424-426, 428 şi 429 se aplică în mod corespunzător şi în cazul aeronavelor
militare.
Art. 431: Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute în art. 413-417 se pune în mişcare numai la
sesizarea comandantului.
Titlul XI Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate / Capitolul II Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili
Art. 432: Sustragerea de la serviciul militar în timp de război
Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări
integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau
orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Art. 433: Agresiunea împotriva santinelei
(1)Fapta persoanei care ameninţă sau loveşte santinela sau militarul aflat în serviciu de intervenţie,
însoţire sau de securitate se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2)Dacă fapta este săvârşită prin folosirea unei arme sau de două sau mai multe persoane împreună,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 434: Sustragerea de la luarea în evidenţa militară
(1)Sustragerea de la luarea în evidenţa militară, selecţia, stabilirea aptitudinilor şi a opţiunilor
privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în timp de pace, se pedepseşte cu amendă.
(2)Dacă fapta este săvârşită în timp de război sau pe durata stării de asediu, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
Art. 435: Neprezentarea la încorporare sau concentrare
(1)Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării
de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea
la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se
prezintă în termen la angajator.
(3)Termenele de prezentare prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se prelungesc cu 10 zile, în cazul în
care cel chemat se află în străinătate.
Art. 436: Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
(1)Jefuirea pe câmpul de luptă a morţilor sau răniţilor se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta prevăzută în alin. (1) care, fără să fie săvârşită pe
câmpul de luptă, este urmarea unor operaţii de război.
Art. 437: Folosirea emblemei Crucea Roşie
(1)Folosirea, fără drept, în timp de pace a emblemei sau a denumirii Crucii Roşii ori a unei
embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri
«Crucea Roşie» care constituie o imitaţie a unei asemenea embleme ori denumiri se pedepseşte cu
închisoare de la două la 18 luni sau amendă.
(2)Folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operaţiunile
militare, a emblemei sau a denumirii Crucii Roşii ori a unei embleme sau denumiri asimilate
acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitaţie a unei
asemenea embleme ori denumiri se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Titlul XII Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război / Capitolul I Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii
(1)Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic,
rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a)uciderea de membri ai grupului;
b)vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c)supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau
parţială, a acestuia;
d)impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e)transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe
viaţă.
(3)Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la
10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 439: Infracţiuni contra umanităţii
(1)Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii
civile, a uneia dintre următoarele fapte:
a)uciderea unor persoane;
b)supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la
condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia;
c)sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;
d)deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor
persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau
spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;
e)torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul
în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce
depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internaţional;
f)violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală
a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei
populaţii;
g)vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;
h)provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii
pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau al unei
organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a
admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta
care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;
i)întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional;
j)persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile
fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de
ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii
recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
k)alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice
sau psihice,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite în cadrul unui regim
instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia
de a menţine acest regim.
Titlul XII Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război / Capitolul II Infracţiuni de război
Art. 440: Infracţiuni de război contra persoanelor
(1)Săvârşirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional, asupra uneia
sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar, a uneia dintre
următoarele fapte:
a)uciderea;
b)luarea de ostatici;
c)aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vătămări ale integrităţii fizice sau
psihice ori suferinţe fizice sau psihice grave, în special prin tortură sau mutilare;
d)violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală
a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei
populaţii;
e)deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor
persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau un
alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;
f)aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea sau o pedeapsă
privativă de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost judecată în cadrul unei proceduri
legale şi imparţiale, care să ofere garanţiile impuse de dreptul internaţional;
g)expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere gravă adusă sănătăţii prin:
1. efectuarea asupra acesteia de experienţe cu privire la care ea nu a consimţit în mod voluntar,
expres şi prealabil sau care nu sunt necesare pentru sănătatea acesteia ori nu sunt efectuate în
interesul său;
2. prelevarea de ţesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu excepţia prelevării
de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate cu principiile medicale general
recunoscute şi cu consimţământul voluntar, expres şi prealabil al persoanei;
3. supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fără ca acestea să fie
necesare pentru sănătatea persoanei şi fără ca ea să fi consimţit, în mod voluntar, expres şi
prealabil;
h)supunerea unei persoane la un tratament degradant,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează recrutarea sau încorporarea minorilor care nu au împlinit
vârsta de 15 ani în forţele armate sau în grupuri armate, precum şi determinarea acestora, prin orice
mijloace, să participe activ la ostilităţi.
(3)Rănirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unui membru al
forţelor armate inamice sau a unui combatant al părţii inamice, după ce acesta s-a predat fără
condiţii sau care a fost scos din luptă în orice mod, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4)Săvârşirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a)menţinerea ilegală în detenţie sau întârzierea nejustificată a repatrierii uneia sau mai multor
persoane dintre cele prevăzute în alin. (5) lit. a);
b)transferarea, în mod direct sau indirect, de către un agent al puterii ocupante, a unei părţi a
populaţiei civile căreia el îi aparţine, în teritoriul ocupat;
c)constrângerea, prin violenţă sau ameninţare, a uneia sau mai multor persoane dintre cele
prevăzute în alin. (5) lit. a) să servească în forţele armate ale inamicului;
d)constrângerea resortisanţilor puterii inamice să ia parte la operaţiunile de război îndreptate
împotriva ţării lor, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(5)Persoanele protejate de dreptul internaţional umanitar sunt:
a)într-un conflict armat cu caracter internaţional: persoanele protejate în sensul Convenţiilor de la
Geneva din 12 august 1949 şi al Protocolului Adiţional I din 8 iunie 1977, în special răniţii,
bolnavii, naufragiaţii, prizonierii de război şi civilii;
b)într-un conflict armat fără caracter internaţional: răniţii, bolnavii, naufragiaţii şi persoanele care
nu participă direct la ostilităţi şi care se găsesc sub puterea părţii inamice;
c)într-un conflict armat cu sau fără caracter internaţional: membrii forţelor armate şi combatanţii
părţii inamice, care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu se mai pot apăra şi care nu se
află sub puterea părţii inamice.
Art. 441: Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi
(1)Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional, jefuieşte
sau, cu încălcarea dreptului internaţional şi fără ca aceasta să fie justificată de necesităţi militare,
distruge, îşi însuşeşte sau rechiziţionează bunuri ale părţii inamice, aflate sub puterea părţii căreia
îi aparţine făptuitorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2)Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ca fiind stinse, suspendate
sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile tuturor resortisanţilor părţii inamice sau ale unei
părţi importante a acestora se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Art. 442: Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
(1)Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional:
a)declanşează un atac împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor
care participă la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de menţinere a păcii, conform Cartei
Naţiunilor Unite, şi care se bucură de protecţia pe care dreptul internaţional umanitar o garantează
civililor sau bunurilor cu caracter civil;
b)declanşează un atac împotriva personalului, clădirilor, unităţilor sanitare sau mijloacelor de
transport sanitare, care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, în
conformitate cu dispoziţiile dreptului internaţional umanitar, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la
15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2)Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, utilizează
fără drept semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva, steagul de parlamentare,
drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cauzând
astfel moartea sau vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, se pedepseşte cu
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 443: Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă
(1)Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional:
a)declanşează un atac prin mijloace militare împotriva populaţiei civile sau a unor civili care nu
participă direct la ostilităţi;
b)declanşează un atac prin mijloace militare împotriva bunurilor civile protejate ca atare de dreptul
internaţional umanitar, în special clădiri consacrate cultului religios, învăţământului, artei, ştiinţei,
acţiunilor caritabile, monumentelor istorice, spitalelor, locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt
adunaţi, precum şi împotriva oraşelor, satelor, locuinţelor sau clădirilor neapărate ori zonelor
demilitarizate sau asupra instalaţiilor ori echipamentelor ce conţin substanţe periculoase, în măsura
în care acestea nu sunt folosite ca obiective militare;
c)desfăşoară un atac prin mijloace militare, ştiind că el va cauza pierderi de vieţi omeneşti în
rândul populaţiei civile, răniri ale persoanelor civile, distrugeri de bunuri cu caracter civil, care ar
fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat;
d)utilizează o persoană protejată de dispoziţiile dreptului internaţional umanitar pentru a evita ca
anumite puncte, zone sau forţe militare să devină ţintă a operaţiunilor militare ale părţii inamice;
e)utilizează, ca metodă de purtare a războiului, înfometarea deliberată a civililor, privându-i de
bunurile indispensabile supravieţuirii sau împiedicând, cu încălcarea dispoziţiilor dreptului
internaţional umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora;
f)declară sau ordonă că nu va exista îndurare pentru învinşi;
g)ucide sau răneşte, prin viclenie, un membru al forţelor armate inamice sau un combatant
al forţelor inamice
se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
h)utilizează bunurile culturale protejate ca atare de dreptul internaţional umanitar, în special
monumente istorice, clădiri consacrate cultului religios, învăţământului, artei sau ştiinţei, pentru
declanşarea unui atac prin mijloace militare împotriva părţii inamice.
(2)Desfăşurarea unui atac prin mijloace militare, în cadrul unui conflict armat cu caracter
internaţional, ştiind că el va cauza mediului înconjurător daune extinse, de durată şi grave, care ar
fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 444: Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional:
a)utilizează otravă sau arme cu substanţe otrăvitoare;
b)utilizează gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau procedee similare;
c)utilizează arme care cauzează suferinţe fizice inutile
se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Art. 445: Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
Titlul XIII Dispoziţii finale
Art. 446: Intrarea în vigoare
(1)Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a
acestuia, cu excepţia dispoziţiilor alin. (2) şi alin. (3), care intră în vigoare la 4 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod.
(2)Legea nr. 301/2004 - Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575
din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi
a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă.
(3)În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea
I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a
Codului penal.
*
**
Prezenta lege transpune în legislaţia naţională dispoziţiile directivelor Uniunii Europene în materie
penală, după cum urmează: 1.dispoziţiile art. 5 alin. (4), art. 7 alin. (1), art. 12 alin. (3) şi ale art. 14
alin. (3) din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2016
privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul
procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai
2016; 2.dispoziţiile art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (5) lit. a), c)-e), art. 6, art. 7 alin. (1) lit. e) şi h), art. 8,
art. 10, art. 11 alin. (1)-(3), art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din Directiva (UE) 2024/1.226 a Parlamentului
European şi a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor pentru
încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii şi de modificare a Directivei (UE) 2018/1.673, publicată
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2024/1.226 din 29 aprilie 2024.
-****-
Această lege a fost adoptată la data de 25 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din
Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor
şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 22 iunie 2009.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 510 din data de 24 iulie 2009