Ce este de făcut dacă un moștenitor refuză să se prezinte la succesiune
Procedura de succesiune, deși pare o simplă formalitate legală, se transformă adesea într-un proces complicat atunci când unul dintre moștenitori refuză să participe. Fie că vorbim despre un moștenitor plecat în străinătate, o persoană care evită intenționat dezbaterea succesorală sau cineva care pur și simplu nu răspunde notificărilor, lipsa lui poate bloca eliberarea certificatului de moștenitor și împărțirea legală a bunurilor. Situația este frustrantă pentru ceilalți moștenitori, care se văd nevoiți să caute soluții legale și procedurale pentru a merge mai departe.
Codul Civil reglementează clar ce se întâmplă în astfel de cazuri, dar puțini cunosc în detaliu care sunt pașii corecți și ce opțiuni legale există atunci când un moștenitor „dispare” din procesul succesoral. Mai mult, pe lângă aspectele juridice, există și implicații practice și emoționale majore în aceste situații. Tensiunile familiale, conflictele nerezolvate sau lipsa de comunicare pot transforma un proces administrativ într-un blocaj de durată.
Perspectiva juridică – Ce prevede legea dacă un moștenitor refuză succesiunea
Ce este succesiunea legală în România
În dreptul românesc, succesiunea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane decedate către moștenitorii săi. Această transmitere poate avea loc în două moduri distincte: fie în baza unui testament, caz în care vorbim despre succesiune testamentară, fie în lipsa unui astfel de act, când patrimoniul se transmite conform ordinii stabilite prin lege, adică prin succesiune legală. În ambele cazuri, deschiderea succesiunii are loc la momentul decesului, însă procesul propriu-zis de stabilire a moștenitorilor și împărțire a bunurilor este realizat fie la notar, fie în instanță.
Succesiunea nu se produce automat în mod complet; ea necesită o manifestare de voință din partea moștenitorilor, exprimată fie în mod expres, fie tacit. Această participare la succesiune este reglementată prin norme clare care prevăd cine are calitate de moștenitor, cum se acceptă sau se renunță la moștenire și care sunt termenele legale în care aceste opțiuni trebuie formulate.
Participarea moștenitorilor la dezbaterea succesiunii
Procedura succesorală nu poate fi finalizată decât dacă moștenitorii își exprimă în mod legal intenția de a accepta sau refuza moștenirea. Din perspectivă juridică, „prezentarea la succesiune” înseamnă participarea activă a moștenitorului în fața notarului, prin care acesta își afirmă drepturile succesorale și depune documentele necesare. Prezența fizică la notar nu este obligatorie în toate cazurile, deoarece legea permite și reprezentarea prin procură notarială, precum și transmiterea unei declarații scrise.
Notarul este obligat să convoace toți moștenitorii cunoscuți pentru a putea elibera certificatul de moștenitor. Dacă unul dintre ei nu se prezintă, notarul nu poate ignora această lipsă, iar procedura poate fi suspendată până la lămurirea situației acelui moștenitor.
Ce se întâmplă dacă un moștenitor nu răspunde sau refuză să participe
Lipsa de reacție din partea unui moștenitor generează un blocaj procedural, deoarece notarul nu poate merge mai departe fără a avea o poziție exprimată față de moștenire. Dacă moștenitorul nu răspunde notificării trimise de notar și nu depune o declarație de acceptare sau de renunțare, această tăcere nu echivalează imediat cu o renunțare. Dimpotrivă, în anumite condiții, legea poate interpreta această lipsă de reacție drept o acceptare tacită a moștenirii.
Dacă refuzul este manifest, dar fără o declarație oficială de renunțare, situația este și mai complicată. Un moștenitor nu poate fi obligat să accepte moștenirea, dar nici nu poate bloca pe termen nelimitat finalizarea succesiunii. În astfel de cazuri, este necesar ca ceilalți moștenitori să acționeze pentru a obține o hotărâre judecătorească de constatare a acceptării tacite sau de continuare a procedurii fără consimțământul celui absent.
Acceptarea și renunțarea la moștenire – efecte juridice
Conform Codului Civil, acceptarea moștenirii poate fi exprimată în mod expres, printr-o declarație autentică la notar, sau poate fi dedusă din comportamentul moștenitorului, dacă acesta realizează acte ce implică intenția de a accepta moștenirea. De exemplu, dacă moștenitorul începe să administreze bunurile rămase de la defunct, să încaseze chirii, să vândă bunuri sau să achite datorii ale defunctului, toate acestea pot constitui dovezi de acceptare tacită. În aceste condiții, chiar dacă nu a semnat niciun document la notar, moștenitorul este considerat că a acceptat moștenirea și nu mai poate reveni asupra deciziei.
Renunțarea, pe de altă parte, este posibilă doar printr-o declarație expresă dată la notar, în formă autentică. Nu este suficient ca moștenitorul să afirme verbal sau printr-o scrisoare că nu dorește moștenirea. Legea impune ca această intenție să fie formalizată într-un cadru oficial, pentru a proteja drepturile celorlalți moștenitori și pentru a evita situațiile în care cineva ar putea reveni ulterior asupra deciziei. Odată făcută, renunțarea este irevocabilă și produce efecte retroactive, considerându-se că persoana respectivă nu a fost niciodată moștenitor.
Termenul de un an pentru exprimarea opțiunii succesorale
Un aspect esențial în reglementarea succesiunii este termenul legal de un an de la data deschiderii moștenirii, în care moștenitorii trebuie să își exprime opțiunea de acceptare sau renunțare. Dacă în acest interval moștenitorul nu face nicio declarație și nici nu întreprinde acțiuni care să denote acceptarea tacită, el poate pierde acest drept. Totuși, în practică, instanțele și notarii analizează cu atenție comportamentul moștenitorilor, pentru a identifica dacă există sau nu elemente care să ateste o acceptare tacită.
După expirarea termenului, este posibil ca moștenitorul să fie considerat că a renunțat, în anumite condiții, mai ales dacă ceilalți pot dovedi lipsa oricărei implicări. Însă o asemenea concluzie nu se trage automat, ci presupune o analiză individuală a fiecărei situații, în funcție de faptele concrete și de intenția dedusă.
Când intervine instanța în cazul moștenitorului absent
Atunci când notarul nu poate finaliza succesiunea din cauza refuzului unui moștenitor de a colabora, este necesară intervenția instanței de judecată. Acest lucru poate avea loc fie printr-o acțiune formulată de ceilalți moștenitori pentru constatarea acceptării tacite, fie pentru solicitarea unui partaj succesoral fără participarea celui absent. De asemenea, dacă identitatea sau adresa moștenitorului nu sunt cunoscute, se poate recurge la citarea acestuia prin publicitate, conform prevederilor procedurale.
În instanță, se poate solicita și numirea unui curator special pentru moștenitorul absent, mai ales în cazurile în care acesta nu poate fi contactat, este plecat în străinătate sau nu își exercită drepturile în mod activ. Curatorul are rolul de a reprezenta interesele acestuia în proces, astfel încât să nu fie prejudiciat, dar și pentru a permite continuarea procedurii succesorale pentru ceilalți moștenitori.
Exemplu practic: acceptare tacită în lipsa declarației
Un caz des întâlnit în practică implică un moștenitor care nu se prezintă la notar și nu semnează nicio declarație, însă continuă să locuiască în apartamentul lăsat moștenire, plătește taxele locale și refuză să discute cu ceilalți moștenitori. Într-o astfel de situație, ceilalți pot solicita instanței constatarea acceptării tacite, întrucât comportamentul persoanei denotă intenția de a beneficia de pe urma moștenirii, chiar dacă nu a exprimat oficial acest lucru.
Soluții practice – Cum gestionezi situația când un moștenitor refuză să participe
Situații frecvente și provocări reale
În practică, atunci când unul dintre moștenitori refuză să participe la dezbaterea succesorală, ceilalți se confruntă cu o dilemă frustrantă: cum pot continua procedura fără ca întreaga moștenire să rămână blocată? Lipsa unei declarații de acceptare sau de renunțare paralizează, de cele mai multe ori, procesul de eliberare a certificatului de moștenitor și, implicit, împărțirea bunurilor între cei îndreptățiți. Această situație generează costuri suplimentare, întârzieri, iar în multe cazuri duce la înrăutățirea relațiilor dintre rude.
Totuși, Codul Civil și practica notarială permit o serie de măsuri și acțiuni legale care pot fi întreprinse pentru a depăși acest blocaj. În acest capitol analizăm cele mai eficiente metode de gestionare a situației în care un moștenitor refuză să se prezinte la succesiune.
Identificarea comportamentului de acceptare tacită
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care ceilalți moștenitori trebuie să le analizeze este dacă persoana care refuză să participe a făcut sau nu vreun gest care poate fi considerat acceptare tacită. Chiar și în lipsa unei declarații oficiale, legea consideră că o persoană care administrează, folosește sau valorifică bunurile moștenite a acceptat succesiunea. Aceasta poate fi o cale practică de a demonstra, în fața notarului sau în instanță, că moștenitorul în cauză a intrat deja în posesia drepturilor succesorale, chiar dacă refuză să semneze sau să colaboreze.
Situațiile de acceptare tacită includ, de exemplu, cazurile în care moștenitorul locuiește în imobilul lăsat de defunct, plătește taxe sau întreține bunuri ale succesiunii. Aceste fapte pot fi probate cu facturi, extrase de cont, declarații de la vecini sau alte documente justificative. În aceste cazuri, ceilalți moștenitori pot cere constatarea acceptării tacite și continuarea procedurii fără acordul expres al persoanei respective.
Continuarea succesiunii în lipsa unui moștenitor
Dacă moștenitorul absent nu colaborează și nici nu poate fi contactat, este esențial ca ceilalți moștenitori să nu rămână pasivi. Prima opțiune este de a solicita notarului convocarea din nou a moștenitorului printr-o nouă citație. Dacă acesta tot nu răspunde, se poate solicita începerea unei proceduri judiciare pentru a se constata acceptarea tacită sau pentru a se obține o decizie privind continuarea succesiunii fără consimțământul lui.
Este important de înțeles că notarul, în lipsa unei poziții clare a tuturor moștenitorilor, poate suspenda procedura și va recomanda părților să se adreseze instanței. În practică, instanța poate fie să constate acceptarea, fie să dispună desfășurarea partajului succesoral cu citarea tuturor moștenitorilor, inclusiv prin publicitate dacă este cazul. De asemenea, instanța poate numi un curator special care să reprezinte moștenitorul absent, astfel încât procedura să poată merge mai departe legal.
Comunicarea oficială cu moștenitorul care refuză
Un alt pas practic important este transmiterea unei notificări oficiale către moștenitorul care refuză să participe. Această notificare trebuie realizată în mod legal, ideal prin executor judecătoresc sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Scopul nu este doar informarea persoanei respective, ci și crearea unei dovezi clare că aceasta a fost înștiințată și a ales să nu reacționeze. În instanță, un asemenea document poate fi o piesă de bază în demonstrarea bunei-credințe a celorlalți moștenitori și a lipsei de interes din partea celui absent.
În unele cazuri, este posibil ca moștenitorul să nu fie ostil, ci doar neinformat sau copleșit emoțional de pierdere. În astfel de situații, un mesaj empatic sau o invitație la mediere pot schimba cursul lucrurilor. Medierea este o soluție din ce în ce mai utilizată în cazurile de succesiune conflictuală, deoarece permite rezolvarea disputelor într-un cadru mai puțin formal și fără costurile unui proces în instanță.
Moștenitorul plecat în străinătate – soluții legale
Situația în care moștenitorul care refuză să participe locuiește în străinătate este frecvent întâlnită. În acest caz, refuzul poate fi aparent: persoana nu e neapărat împotrivă, ci are dificultăți în a reveni în țară sau în a înțelege procedura. Aici intervin soluțiile juridice la distanță. Legea permite exprimarea acceptării sau renunțării la moștenire prin procură specială autentificată la un notar din țara de reședință. Ulterior, procura trebuie tradusă și apostilată sau supralegalizată, în funcție de statul respectiv.
O altă variantă este colaborarea cu consulatele sau ambasadele României. Acestea pot autentifica declarațiile de acceptare sau renunțare și le pot transmite notarului din România. Practic, nu este nevoie ca moștenitorul să fie prezent fizic în țară pentru a-și exercita drepturile sau a se retrage legal din succesiune.
Procedura de citare prin publicitate
În situațiile în care moștenitorul nu poate fi contactat deloc, nu are adresă cunoscută sau refuză în mod constant comunicarea, se poate recurge la o măsură extremă, dar legală: citarea prin publicitate. Această procedură presupune publicarea unei somații în Monitorul Oficial sau într-un ziar de largă circulație, prin care moștenitorul este invitat oficial să își exprime poziția față de succesiune. Dacă în termenul indicat nu răspunde, instanța poate considera că a fost legal citat și poate lua o decizie în lipsa sa.
Citarea prin publicitate este o soluție eficientă, dar consumatoare de timp. Ea trebuie aprobată de instanță, iar procedura necesită depunerea de dovezi privind eforturile anterioare de notificare. Cu toate acestea, în cazuri fără ieșire, această metodă permite deblocarea succesiunii și protejează drepturile celorlalți moștenitori.
Exemplu practic: citare prin publicitate pentru un moștenitor plecat din țară
Într-un caz real, o familie a încercat timp de aproape un an să ia legătura cu un frate stabilit în Canada, care nu mai comunica cu rudele de ani buni. Deoarece nu au reușit să afle adresa exactă și nici consulatul român nu a putut transmite corespondența, ceilalți moștenitori au deschis acțiune în instanță. Judecătorul a aprobat citarea prin publicitate, publicată într-un ziar național. După expirarea termenului legal de răspuns, instanța a numit un curator și a permis continuarea partajului, eliberând o hotărâre executorie. Moștenirea a fost împărțită, iar partea celui absent a fost păstrată în depozit bancar până la o eventuală revendicare.
Implicații psihologice și sociale – De ce refuză moștenitorii succesiunea și cum afectează familia
Dimensiunea invizibilă a succesiunii: emoțiile din spatele refuzului
În spatele unui gest aparent simplu, cum este refuzul de a participa la succesiune, se pot ascunde uneori motive mult mai profunde decât cele financiare sau administrative. Pierderea unei persoane apropiate nu este doar un eveniment juridic care deschide o procedură succesorală, ci este în primul rând o traumă emoțională. Mulți moștenitori evită conștient sau inconștient să se implice în acest proces tocmai pentru că nu sunt pregătiți să confrunte realitatea pierderii.
Refuzul nu este întotdeauna un act de ostilitate sau de neglijență. Pentru unii, moștenirea în sine poate reprezenta un simbol dureros. Casa părintească, lucrurile personale ale defunctului sau chiar contactul cu rudele cu care nu s-au înțeles niciodată pot reactiva conflicte vechi sau traume latente. Astfel, dincolo de articolele de lege, trebuie înțeleasă și acceptată latura umană a succesiunii.
Neînțelegeri și conflicte de familie moștenite odată cu bunurile
Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care un moștenitor refuză să se implice în procedura de succesiune îl reprezintă relațiile tensionate din familie. Disputele vechi, rivalitățile între frați sau nemulțumirile legate de tratamente diferențiate din timpul vieții defunctului ies la suprafață odată cu discuțiile despre moștenire. În acest context, dezbaterea succesorală devine mai mult decât o chestiune juridică: este o confruntare cu trecutul.
Pentru unii, lipsa de participare este o formă de protest tăcut. Aleg să nu se prezinte, să nu răspundă la notificări și să nu își exprime nicio opțiune ca formă de respingere a contextului familial. Chiar dacă această atitudine poate părea lipsită de sens juridic, ea are o logică emoțională clară. Din păcate, asemenea reacții nu doar că întârzie procedura, dar pot agrava tensiunile existente între rude, lăsând urme adânci în relațiile viitoare.
Datoriile defunctului – o moștenire de evitat
Un alt motiv des întâlnit pentru care moștenitorii aleg să nu participe este teama de a prelua nu doar bunurile, ci și datoriile lăsate de defunct. Chiar dacă legea permite acceptarea cu beneficiu de inventar, adică limitarea răspunderii pentru datorii doar în limita bunurilor moștenite, mulți nu cunosc acest mecanism sau nu au încredere că vor putea gestiona corect situația.
Apar frecvent situații în care un moștenitor, presupunând că există datorii mari sau litigii nerezolvate, preferă să nu se implice deloc. Alteori, este vorba despre simple speculații sau frică alimentată de lipsa de informare. Din păcate, această decizie nu anulează efectele juridice, iar lipsa unei declarații clare poate duce la acceptarea tacită, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta.
Moștenirea ca povară emoțională
Pentru unii oameni, moștenirea nu este percepută ca un beneficiu, ci ca o responsabilitate apăsătoare. Administrarea unui imobil, împărțirea unui teren sau gestionarea relației cu ceilalți moștenitori poate părea o povară greu de dus. În aceste cazuri, refuzul de a participa are mai puțin legătură cu conflictul și mai mult cu incapacitatea de a face față unei situații complexe.
Această atitudine este mai frecventă în rândul persoanelor care s-au îndepărtat de familie, care locuiesc în altă țară sau care nu au avut o relație apropiată cu defunctul. Pentru ei, moștenirea este o întrerupere nedorită a rutinei, o obligație birocratică pe care preferă să o evite cât mai mult. Chiar dacă intenția nu este de a bloca procedura, rezultatul este același: ceilalți moștenitori sunt forțați să caute soluții juridice alternative.
Impactul emoțional asupra moștenitorilor prezenți
Lipsa unuia dintre moștenitori nu afectează doar procedura propriu-zisă, ci și echilibrul emoțional al celorlalți implicați. Pentru rudele care își doresc o încheiere pașnică a succesiunii, blocajul creat de refuzul altcuiva este adesea frustrant și dureros. Așteptarea, incertitudinea și neputința în fața lipsei de reacție devin surse de stres și resentimente.
În special în familiile în care exista deja o relație fragilă, asemenea situații devin catalizatoare ale conflictului. Frații ajung să nu-și mai vorbească, nepoții sunt prinși în mijlocul tensiunilor, iar succesiunea se transformă dintr-un proces administrativ într-un conflict de durată. Lipsa unei finalizări clare poate prelungi perioada de doliu și poate împiedica reconstrucția legăturilor familiale.
Rolul medierii în rezolvarea conflictelor succesorale
În fața acestor blocaje, medierea este adesea o soluție subestimată, dar extrem de eficientă. Spre deosebire de instanța de judecată, unde părțile sunt în opoziție, medierea presupune un spațiu de dialog în care fiecare are posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Prin implicarea unui mediator autorizat, moștenitorii pot ajunge la o înțelegere care să respecte atât interesele legale, cât și sensibilitățile emoționale.
Medierea este cu atât mai utilă în cazurile în care moștenitorul absent nu este de rea-credință, ci pur și simplu are rețineri sau temeri nespuse. Un proces de comunicare facilitat poate transforma o tăcere ostilă într-o colaborare funcțională. Mai mult, o înțelegere obținută prin mediere poate fi autentificată notarial și produce aceleași efecte legale ca o hotărâre judecătorească.
Prevenirea blocajelor – cum se pot evita problemele din timp
Deși este greu de anticipat cum vor reacționa membrii familiei în fața pierderii, există modalități prin care o parte din aceste situații pot fi prevenite. Comunicarea clară și deschisă între membrii familiei încă din timpul vieții este esențială. De asemenea, redactarea unui testament, stabilirea unui plan succesoral sau efectuarea unor donații cu clauze precise pot limita riscul apariției unor blocaje la moartea unei persoane.
Tot mai mulți români aleg să apeleze la serviciile unui avocat sau notar pentru a-și pune în ordine patrimoniul în mod anticipat. Această decizie nu este o dovadă de neîncredere în familie, ci o măsură de responsabilitate. Moștenirea, dacă este pregătită corect, poate fi un proces clar și liniștitor, nu o sursă de conflicte și traume.
Exemplu practic: mediere reușită între frați aflați în conflict
Un caz relevant implică doi frați care, după moartea tatălui lor, nu au mai vorbit timp de trei ani. Unul dintre ei refuza să participe la succesiune, considerând că fratele său a beneficiat mai mult în timpul vieții părintelui. Printr-un proces de mediere desfășurat în prezența unui profesionist, cei doi au ajuns la o înțelegere amiabilă. Succesiunea a fost finalizată în doar două luni, iar relația lor s-a îmbunătățit considerabil. Acest exemplu arată că uneori nu lipsa interesului, ci lipsa dialogului este adevărata cauză a blocajului.
Întrebări frecvente despre situațiile în care un moștenitor refuză să participe la succesiune
Ce se întâmplă dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar?
Dacă un moștenitor nu se prezintă la notar și nu transmite nicio poziție oficială (acceptare sau renunțare), procedura succesorală nu poate fi finalizată. Notarul nu poate emite certificatul de moștenitor fără a avea dovada că fiecare moștenitor cunoscut a fost invitat să participe. În lipsa colaborării, ceilalți moștenitori pot cere instanței să constate acceptarea tacită sau pot solicita citarea prin publicitate pentru a putea continua legal procedura.
Poate fi forțat un moștenitor să accepte moștenirea?
Nu, nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire. Acceptarea este un drept, nu o obligație. Totuși, dacă moștenitorul refuză să colaboreze dar face acte care indică o acceptare tacită (de exemplu, folosește bunuri din moștenire sau încasează venituri din ele), se poate solicita instanței constatarea acceptării implicite. În lipsa oricărei acțiuni, după trecerea unui an de la deces, dreptul de a accepta se poate pierde.
Ce pot face ceilalți moștenitori dacă unul dintre ei nu răspunde deloc?
Dacă un moștenitor ignoră toate încercările de contact, ceilalți pot începe demersuri judiciare. Pot cere citarea lui oficială, inclusiv prin publicitate, și pot solicita un curator care să-l reprezinte. În unele cazuri, pot demonstra acceptarea tacită a moștenirii, iar instanța poate permite finalizarea partajului fără acordul expres al celui absent.
Se poate face succesiunea fără acordul tuturor moștenitorilor?
În mod normal, este necesar acordul tuturor moștenitorilor pentru eliberarea certificatului de moștenitor de către notar. Totuși, dacă unul dintre ei refuză să se exprime, se poate apela la instanță pentru a continua procedura. Dacă se dovedește că acel moștenitor a acceptat tacit moștenirea sau nu a răspuns în termenul legal, instanța poate da o hotărâre care să suplinească lipsa acordului.
Dacă moștenitorul locuiește în străinătate și nu se implică, ce se poate face?
În astfel de cazuri, moștenitorul poate fi contactat prin canale oficiale: prin poștă, consulat sau e-mail, dacă adresa e cunoscută. El poate trimite o procură notarială autentificată la un consulat român, care permite reprezentarea sa în succesiune. Dacă nu răspunde și nici nu colaborează, ceilalți moștenitori pot cere instanței să continue procedura în lipsa lui, prin citare legală.
Ce înseamnă acceptare tacită a moștenirii?
Acceptarea tacită apare atunci când moștenitorul, fără să declare oficial că acceptă moștenirea, face acțiuni care arată clar această intenție. De exemplu, dacă plătește impozite pentru un imobil moștenit, îl închiriază, îl administrează sau folosește în mod activ bunurile defunctului. În asemenea situații, legea consideră că a acceptat moștenirea, chiar dacă nu a semnat nimic în fața notarului.
Poate un moștenitor să blocheze la nesfârșit succesiunea?
Teoretic, nu. Practic, lipsa cooperării poate duce la întârzieri semnificative. Însă Codul Civil și procedura civilă oferă instrumente pentru a preveni blocajele definitive. Instanța poate constata acceptarea tacită, poate cita moștenitorul prin publicitate sau poate numi un curator care să permită continuarea partajului. Important este ca ceilalți moștenitori să acționeze în mod legal și documentat.
Ce este citarea prin publicitate și cum funcționează?
Citarea prin publicitate este o procedură folosită atunci când moștenitorul nu are adresă cunoscută sau evită constant comunicarea. Se publică un anunț într-un ziar de circulație națională sau în Monitorul Oficial, prin care i se solicită să se prezinte la succesiune. Dacă nu răspunde în termenul legal, instanța consideră că a fost citat legal și poate continua procesul fără prezența lui.
Cum influențează refuzul unuia dintre moștenitori împărțirea bunurilor?
Refuzul exprimat oficial (prin declarație notarială de renunțare) simplifică procedura, deoarece cota sa se redistribuie către ceilalți moștenitori. Însă refuzul pasiv (tăcerea, neprezentarea, lipsa oricărei declarații) duce la blocaje. Până când situația sa nu este lămurită – prin acceptare tacită, renunțare expresă sau intervenția instanței – nu se poate finaliza împărțirea legală a patrimoniului.
Este adevărat că după un an nu mai poți accepta moștenirea?
Da, în principiu. Codul Civil prevede un termen de un an de la data deschiderii moștenirii pentru ca moștenitorul să-și exprime opțiunea. După acest termen, dacă nu există dovezi de acceptare tacită, dreptul de opțiune succesorală se pierde. Totuși, în anumite condiții, instanța poate aprecia că a existat o acceptare indirectă, mai ales dacă moștenitorul a acționat în sensul valorificării moștenirii.
Dacă te confrunți cu o situație similară sau ai întrebări legate de succesiune ori alte probleme juridice, pe intrebarijuridice.ro găsești răspunsuri informative, clare și ușor de înțeles. Platforma noastră este dedicată explicării pe scurt a situațiilor legale, oferind ghidaj de bază și semnalând când e recomandată consultanța specializată. Pune întrebarea și primește un răspuns documentat, scris de profesioniști, într-un limbaj accesibil. Înțelege-ți mai bine drepturile – informarea corectă este primul pas către soluție.